Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:50, duminică, 1 iulie, 2012

Vice-președinte al Egiptului numit un creștin

Președintele Egiptului Muhammed Mursi va numi în funcția unuia din adjuncții să o femeie, în timp ce un alt adjunct este un creștin, a spus consilierul său Ahmed Deif.

„Este pentru prima dată în istoria Egiptului când o femeie ocupă un post atât de înalt” – a spus el.

Comentând decizia sa de a numi în funcție celui de al doilea adjunct al său pe reprezentantul minorităților creștine, el a spus că statul nu se va transforma în republică islamică.

Mursi deja a început lucrarea la formarea noului guvern. Aceasta este una dintre puținele împuterniciri, rămase în seama președintele, deoarece controlul principal asupra statului îl deține conducerea militară.

După cum știm, Mursi a câștigat în cel de al doilea tur al alegerilor președințiale în Egipt, care au avut loc săptămâna trecută. Pentru funcția de președinte el a concurat cu Ahmed Shafik, fostul prim-ministru din timpul domniei detronatului lider Hosni Mubarak.

Conform mărturisirilor reprezentantului lui Ahmed Shafik, el la momentul de față se află în Emiratele Arabiei Unite, dar aceasta nu semnifică fuga din țară. Se preconizează ca la întoarcerea sa în Egipt, Shafic, va înființa un nou partid politic, anunță CNN.

www.ortodoxia.md