Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:19, duminică, 26 august, 2012

Veșnică pomenire preotului și poetului Alexei Mateevici

În dimineața zilei, la cea de a 95-a aniversare de la trecerea la cele veșnice a vrednicului slujitor și marelui poet Alexei Mateevici, câțiva slujitori ai Protopopiatului Centru, în frunte cu părintele Protopop Prot. Mitr. Vadim Cheibaș, au săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul vrednicului înaintaș, din Cimitirul Central al Capitalei.

Acest gest da fost atât un act de rugăciune pentru sufletul unui bun creștin, care și-a dedicat viața pământească slujirii la altarul Domnului, precum și un omagiu adus celui care ne-a dăruit versurile imnului național și a avut inspirația de a îmbina atât de frumos și înțelept adevărul Evangheliei cu frumusețea versurilor sale, ce s-au înscris pentru eternitate în tezaurul spiritual al neamului.

În alocuțiunea sa, părintele Vadim a menționat că intensa activitate pastorală (inclusiv în armată, fiind preot militar), pedagogică și literară a celui care a fost și este Alexei Mateevici, e un model demn de urmat pentru toți cei care au îmbrăcat haina preoțească, asumându-și răspunderea de a păstori credincioșii, mai ales astăzi, când societatea este bulversată de adevărate crize spirituale și când duhovnicul are o misiune mai dificilă ca niciodată –  de a lupta pentru fiecare suflet în parte pe mai multe câmpuri odată.

Amintim că Direcția Mitropolitană a îndemnat toate parohiile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova ca în această zi să pomenească în timpul Sf. Liturghii pe preotul-poet Alexei Mateevici.