Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 21 mai, 2012

Valeriu Gafencu: Preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările!

– Preoţii şi ierarhii trebuie să facă politică?
Preotul e călăuzitorul duhovnicesc al omenirii creştine, dar este interesat de problemele întregii omeniri, prin urmare este angajat în toate problemele omeneşti, şi cu atât mai mult în cele de orientare a lumii. Deci dacă politica înseamnă orientare, preotul se ocupă de politică. Având în vedere nedesăvârşirea condiţiei umane, în care formele sunt în continuă schimbare, preoţii nu guvernează, ci veghează guvernările; ei veghează binele, deci se fixează pe un plan spiritual-moral şi ideatic. Clerul trebuie să-şi menţină libertatea şi independenţa faţă de sectorul politic tocmai pentru a-l putea înrâuri (influenţa) şi, eventual, a-l primeni (revigora). Dar a lăsa lumea să fie guvernată la întâmplare, înseamnă a-şi pierde misiunea lui clericală. Ideală este societatea condusă prin conlucrarea divină şi umană, clericală şi laică, bisericească şi statală. Clerului îi revine greaua misiune de a forma spiritualitatea pe fundalul căreia să se desfăşoare istoria.
– Care sunt domeniile în care clerul poate lucra direct?
– În primul rând, lui îi este rezervat domeniul sacrului. Toţi creştinii au har, dar numai clerul îl administrează.
În al doilea rând, este cuvântul, prin toate formele lui de exprimare: rostire, sunet, mişcare, culoare, imagine.
Deci clerul poate face educaţie, învăţământ, filozofie, poezie, artă, muzică, publicistică, ziaristică, ştiinţă, sociologie şi economie. De asemenea, el e chemat să gândească politic şi să se pronunţe în problemele politice, dar asta în funcţie de circumstanţele istorice. Uneori creştinii au negat anumite guvernări, alteori le-au recunoscut fără a şi le însuşi, iar când au putut, au dat expresie unor guvernări proprii. Însă adesea aceste guvernări sunt creştine ca formă, dar fără conţinut creştin, căci forţele politice au reuşit să înfrângă punctul de vedere creştin.
Amintim în acest sens lupta dusă de Sfântul Ioan Gură de Aur cu împăratul Arcadie şi de robia ce s-a practicat în lumea creştină.

E ştiut că mănăstirile au jucat un rol cultural major, că au avut rol educativ strălucit, rol social de caritate şi rol de propovăduire a creştinismului. Prin bărbaţii purtători de Duh, ele au înrâurit adesea politica şi istoria, deşi n-au reuşit totdeauna să le ridice la nivelul conştiinţei creştine.
Însă astăzi satana se teme să nu piardă puterea asupra lumii, de aceea este în plină ofensivă împotriva creştinilor, atât monahi cât şi laici. Monahismul este discreditat prin sloganuri false şi rău intenţionate. Diavolul îi ispiteşte pe creştinii de azi, ca pe Domnul în munte, să fie asemenea lui, iar când ei refuză, trece la metoda exterminării lor prin toate mijloacele. Unii vin cu aur să ne cumpere, alţii vin cu sabia să ne taie, noi însă (să) ne adâncim în duhul evanghelic.
Avem nevoie de mărturisitori şi trăitori creştini, monahi şi laici. Nu ne retragem din bătălia istoriei, ci ne formăm şi ne oţelim în îndârjita ei tensiune. Lui Hristos i-a fost încredinţată toată puterea în cer şi pe pământ. Torturile la care suntem supuşi sunt uşi prin care Hristos reîmprospătează şi ridică mai sus Biserica şi lumea.

– Poate exista o falsă libertate?
– Dacă poate exista un hristos mincinos, este firesc să existe şi o libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.

– Care sunt duşmanii din afară ai comunităţii creştine?
– Sunt interesele individuale care se opun comunităţii din egoism ori orgoliu, sunt interesele care se organizează colectiv pentru a-i apăra egoismul şi orgoliul, şi, în fine, sunt orgoliile şi egoismul care se organizează politic şi care minează comunitatea creştină.

– În faţa atâtor duşmani, ce trebuie să facă creştinii?
– Să lupte, să îndrăznească, să înfrunte pe toţi cei ce se opun binelui şi adevărului, răspunzând deopotrivă indivizilor, organizaţiilor şi tuturor formelor politice anticreştine.

– Trebuie să ajungă, deci, la puterea politică?
– Trebuie să impună respect şi libertate din partea puterii politice!
Un popor cu o vie conştiinţă creştină va avea şi o guvernare pe principii creştine. Comunitatea însă să nu se confunde cu statul, pentru a nu se ajunge la tiranie şi la abuzuri.

– Ce e deci de făcut?
– Să formăm conştiinţa creştină a oamenilor.

– Dar sunt prea mulţi creştini care nu pricep sensul şi rostul comunităţii creştine!
– Din păcate acesta e adevărul. Creştinii botezaţi de azi nu au nici pregătirea sufletească a catehumenilor ori a penitenţilor de odinioară.

– Oare vinul cel nou al Evangheliei a avut cândva burdufuri noi pe potriva lui?
– Au fost oameni care au trăit sfinţenia, au fost şi societăţi ce s-au străduit întru dreptate, dar mai e mult de făcut. Creştinismul nu se poate declara satisfăcut cu un număr de sfinţi, nici cu un număr de mănăstiri, ci cu un mod de viaţă şi cu o societate creştină.

– Acorzi încredere oamenilor?
– Da, dar şi răspundere.

– Încercând să schimbăm lumea, nu există riscul să cădem în istoricitate şi omenitate?
– Omul nu se poate salva fără Dumnezeu. Istoria nu se poate desăvârşi fără aspiraţia transcedentală, de aceea credinţa este baza întregii lumi creştine. Avem nevoie de har, mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat har, căutăm la rândul nostru să ne îndeplinim rolul de oameni. Am fost mântuiţi prin Hristos, rămâne să ne mântuim şi prin faptele noastre.

dialoguri dintre Valeriu Gafencu și Ioan Ianolide extrase din  cartea

Sfântul închisorilor ~ mărturii despre Valeriu Gafencu ~

Sursa: http://personalitatibasarabene.info/