Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 5 noiembrie, 2012

Vă invităm la o întâlnire cu Arhimandritul Ambrozie (Iurasov) de la mănăstirea Ivanovo (Rusia)

Vineri, 9 noiembrie 2012, vă invităm la o conferință cu tema: 

“Despre credință și mântuire în lumea contemporană” 

susținută de către Arhimandritul Ambrozie (Iurasov) 

întemeietorul și duhovnicul mănăstirii de maici “Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din orașul Ivanovo, Rusia. 

Conferința va avea loc în incinta casei de cultură a Universității de Stat din Moldova (str. Tighina 2) cu începere de la ora 18:00.

Sunt invitaţi toţi doritorii!

* * *

 

Arhimandritul Ambrozie (Iurasov) date biografice :

Arhimandritul Ambrozie (Iurasov) s-a născut în anul 1938, în satul Ogni, regiunea Altai.

 În perioada anilor 1965-1976 se nevoiește în marea lavră a cuviosului Serghie de Radonej din Serghiev Posad, unde concomitent face și studii la seminarul teologic, apoi la academia teologică de aici. Sustine teza de disertație cu tema” Baptismul în Rusia: coordonațe istorice și analize”.

Începand cu 1976, timp de 5 ani mărturisește credincioșii în lavra de la Poceaev (Uсraina). din cauza prigoanei este nevoit să ia calea pustiei, astfel, cu binecuvântarea duhovnicului pleacă în munții Caucaz, unde stă mai mulți ani.

Este întemeietorul și duhovnicul mănăstirii de maici “Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din orașul Ivanovo (Rusia) care funcționează cu statut de mănăstire timp de 20 de ani. La ora actuală în mănăstire (care are 7 schituri) se nevoiesc în total 250 de maici.

Este organizatorul și duhovnicul postului de radio ortodox “Radonej” din Mosсova, în cadrul căruia are lunar emisiuni în direct cu ascultătorii.

Mănăstirea a editat până în prezent 10 cărți ale părintelui Ambrozie. Cărțile “Îndrumar creștin pentru vremurile de azi” și “Îndrumar de spovedanie”, apărute în limba română la editura “Sophia” din București și care au văzut lumina tiparului și în limbile sârbă, poloneză și ciuvașă. La concursul de carte ortodoxă, ce s-a desfășurat la Mosсova în anul 2005, cele doua volume ale “Îndrumarului creștin……” au fost apreciate cu premiul “cea mai buna carte ortodoxă  a anului”.

În prezent părintele Ambrozie are două ascultări în cadrul episcopiei de Ivanovo și Kinesma: presedinte al comisiei de canonizare a noilor mucenici și președinte al departamentului Misiune în penitenciare. Începând cu anul 2006, este director al asociației internaționale “Înălțarea”, ce are drept scop punerea în evidență a marilor valori ortodoxe ruse.