Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 11 septembrie, 2018

Vă îndemnăm să participaţi la Pelerinajul Tinerilor, ediţia a XI-a

Fiecare om este conştient de faptul, că viaţa nu este doar un dar de la Dumnezeu, dar şi un mers, adesea plin de nevoinţă. Modelul desăvârşit al acestui mers ni-l prezintă Însuşi Iisus Hristos, care zice: ”Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 1, 6).

Fiecare pelerinaj, în special cel realizat pe jos, ar trebui să ne amintească de calea lui Hristos spre Golgota. Este un drum care presupune o modestă jertfă raportată la Marea Jertfă înfăptuită de Dumnezeu, Care acceptă Crucea spre iertarea păcatelor noastre.

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la 23 septembrie 2018, ora 12.00, va avea loc Pelerinajul Tinerilor. De unsprezece ani, către sărbătoarea Înălţării Sf. Cruci, tineri, dar şi oameni de bună credinţă se deplasează pe jos de la Universitatea de Stat din Moldova spre Mănăstirea Sireţi (16 km).

După Sf. Liturghie se va săvârşi Acatistul Sf. Nicolae şi se va porni la drum de la Biserica “Întâmpinarea Domnului” a Universităţii de Stat din Moldova (str. M. Kogălniceanu, 67).

Pelerinii vor purta cruci, steaguri, icoane şi vor intona cântări duhovniceşti.

Procesiunea se va deplasa pe străzile A. Mateeevici până la str. V. Lupu, apoi pe str. A. Sciusev, bd. Ştefan cel Mare, Calea Ieşilor. Va urma deplasarea pe traseul Chişinău – Străşeni până la semaforul din or. Vatra, apoi peste calea ferată spre satul Sireţi.

La Mănăstirea Sireţi va fi oficiat un Te-Deum de mulţumire, după care va fi săvârşită slujba Privegherii. Pelerinii se vor închina sfintelor moaşte, care vor fi expuse în această zi, după care va urma o agapă creştină.

În seara zilei pelerinii vor reveni la Chişinău cu autocare la comandă.

Vă îndemnăm să vă implicaţi activ în desfăşurarea acestui “Drum al Crucii”, care, nădăjduim, va fi unul de consolidare în acelaşi duh al credinţei.

Informații suplimentare la nr. de tel: 079481586 – preot Octavian Moşin.