Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:06, miercuri, 16 decembrie, 2015

Un an fără părintele arhimandrit Agafon (Potoroacă)

IMG_990722

Vrednic slujitor al Bisericii, arhim. Agafon (Potoroacă), acum un an a trecut la cele veşnice. Mare tristeţe i-a cuprins pe numeroşi slujitori, care se spovedeau la el, şi pentru mii de credincioşi, care făceau rând pentru a comunica şi primi îndrumarea părintelui.

Un preot care s-a consacrat slujirii Domnului, îndurând anii grei ai perioadei sovietice, dar care a ajuns la vârsta patriarhală, fiind un adevărat duhovnic pentru atâta lume.

În data de 16 decembrie, la capela Universităţii de Stat din Moldova, a fost oficiată slujba pomenirii  pentru regretatul părinte.

Serviciul divin l-a săvârşit preotul Octavian Moşin, înconjurat de sobor de preoţi şi tineri veniţi să se roage pentru veşnica odihnă a arhimandritului.

A urmat mesajul părintelui Octavian, care a amintit din viaţa şi activitatea vrednicului de pomenire slujitor şi o masă de pomenire organizată de câţiva enoriaşi ai regretatului părinte.

***

Prin îndelungata sa activitate pastoral-misionară, Părintele Agafon a fost un vrednic slujitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova, care neostenit a muncit pentru propăşirea turmei încredinţate spre păstorire. A fost deopotrivă îndrumător drept pentru nenumăraţii fii şii fiice duhovniceşti, dar şi un exemplu demn de urmat pentru confraţii slujitori.

Şi-a îndeplinit cu demnitate și jertfire de sine misiunea preoţească atât în sfintele lăcaşe ale capitalei, cât şi în calitate de duhovnic al mănăstirilor: “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din Suruceni, „Sf. Irh. Nicolae” din Dobruşa, “Învierea Domnului” din Briceni. A fost un sfătuitor înţelept şi drept, la care veneau nu numai enoriaşii bisericilor „Tuturor Sfinţilor” sau „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, dar şi credincioşi de pretutindeni, care aveau nevoie de susținerea și îndrumarea duhovnicească a părintelui.

Pe lângă acestea, a mai îndeplinit cu cinste ascultările de Preşedinte al Comisiei Disciplinare a Mitropoliei Moldovei, duhovnic al Protopopiatului de Chişinău, Membru al Consiliului Eparhial (Eparhia de Centru), etc.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!