Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:55, joi, 11 iulie, 2013

Tundere în schimonahism la Mănăstirea Ciuflea

În seara zilei, Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit tunderea în schimonahism a două viețuitoare ale Mănăstirii Ciuflea, care cu acest prilej au primit numele de Melania și respectiv Elena.

Cu ocazia deosebitului eveniment, Vlădica Vladimir a urat celor două schimonahii să ducă cu vrednicie această binecuvântată cruce și să se roage pentru confrații întru credință.

Schimonahiile Melania și Elena au primit și urările de bine ale Preacuviosului Părinte Nicolae (Roșca), duhovnic-administrator al Sfintei Mănăstiri Ciuflea, precum și ale măicuților din așezământul monahal.

Evenimentul a fost cu atât mai ales, cu cât aceasta este prima dată când Înalt Prea Sfințitul Mitropolit săvârșește tunderea în schimonahism.

Având în vedere marea sărbătoare de mâine – prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Vlădica Vladimir, înconjurat de un sobor preoțesc condus Preacuviosul Părinte Nicolae (Roșca), a săvârșit slujba Vecerniei și Utreniei, precum și Litia, la serviciul divin fiind prezent un număr mare de credincioși veniți să dea laudă lui Dumnezeu și să cinstească pe sfinții Săi.

După slujbă, Întâistătătorul a fost familiarizat de către Părintele Nicolae cu lucrările de renovare exterioară a Catedralei “Sf. M. Mc. Teodor Tiron” din cadrul Mănăstirii și în special cu proiectul de iluminare a sfântului lăcaș. După analizarea minuțioasă a planului, Înalt Prea Sfinția Sa a binecuvântat continuarea lucrărilor.