Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 13 februarie, 2012

Veşmintele bisericeşti şi simbolistica lor

Când preoţii sunt rânduiţi să săvârşească Sfânta Liturghie, ei au nevoie să se pregătească sufleteşte, să lase în afara bisericii tot ceea ce este lumesc, să uite de ei înşişi, de slăbiciuni, de oboseală şi de bolile lor şi să-şi amintească ai cui slujitori sunt. De aceea este bine ca preotul din momentul în care s-a trezit şi până în momentul când rosteşte Binecuvântat este Dumnezeul nostru..., să nu fie tulburat de nimic. El este dator să fie ca îngerul, să nu atingă pământul, să nu simtă greutatea trupului, ci să fie uşor, să stea cu frică şi cutremur în faţa Sfintei mese care este Tronul lui Dumnezeu şi Golgota Jertfei Sale. Slujind aşa, cu cucernicie, lacrimi şi frică dumnezeiască, întreg universul se schimbă. Veşmintele au denimirea lor specifică, iar când preoţii le îmbracă, spun în acelaşi timp versete din Sfânta Sfânta Scriptură.

Stiharul – este veşmântul luminos al veşniciei şi sfinţeniei, al măreţiei şi strălucirii dumnezeieşti, cum spun Părinţii Bisericii. Arată neprihănirea şi slava lui iisus Hristos şi nevinovăţia Sfinţilor îngeri. Când este de culoare roşie, simbolizează Sângele lui Iisus Hristos. El se îmbracă primul şi are pe spate semnul crucii, ca de altfel toate veşmintele sfinte.

Epitrahilul (sau patrafirul) – fără el nu se săvârşeşte nici o slujbă în Biserică şi reprezintă jugul, greutatea şi responsabilitatea pe care o au preoţii pentru vieţile credincioşilor. Ciucureii din partea de jos a epitrahilului prefigurează pe fiii duhovniceşti care atârnă de grumajii lui. Aceasta nu înseamnă, însă, că dispare responsabilitatea personală, căci fiecare va da seama despre lucrul, strădania, exemplul personal şi grija faţă de suflet. Cu trecerea timpului realizăm că n-am pus început lucrării noastre.

Mânecuţele – simbolizează mâinile cu care Dumnezeu a creat lumea. Noi împrumutăm mâinile noastre Creatorului şi Acela lucrează prin ele. Şnurul simbolizează frânghiile cu care L-au legat pe Domnul.

Brâul – se poartă la mijloc, nu doar cu scopul practic de a fixa pe lângă corp celelalte veşminte, ci semnifică şi atenţia neîntreruptă pentru cumpătarea şi virtuţile pe care trebuie să le cultivăm pentru păstorirea sufletelor.

Nabederniţa sau bederniţa – este o distincţie oferită de Biserică preoţilor. Reprezintă „ştergarul” pe care l-a folosit Domnul ca să şteargă picioarele Ucenicilor Săi. În vechime, preoţii purtau la brâu un ştergar ajutător ca să-şi păstreze mâinile curate. În timp s-a convertit în veşmânt preoţesc. Sfântul Simeon al Tesalonicului prezintă acest obiect de cult drept „biruinţă împotriva morţii, veşnicia fiinţei noastre şi marea putere a lui Dumnezeu faţă de tirania răului”.

Felonul – este ultimul veşmânt şi simbolizează hlamida roşi cu care L-au îmbrăcat pe Domnul în Pretoriul lui Pilat, ca să-L batjocorească. Personal, cred că fiecare preot care calcă pe urmele lui Hristos, are deseori parte de batjocură, nedreptate şi cruce. Este imaginea Domnului păşind spre Golgota. Felonul n-are mâneci, iar Sfântul Cosma Etolianul ne spune că forma lui arată că preoţii n-au voie să se amestece în treburile lumeşti.

Cândva s-au citit rugăciuni de exorcizare unui suflet stăpânit de duhuri necurate. Ştiţi de ce a început să protesteze şi să urle? Pentru că atunci când preotul i-a pus pe cap felonul cu care făcuse Liturghie s-a răspândit o mireasmă şi diavolul n-a putut-o suporta. Este mărturia femeii din ziua următoare.
O altă istorioară mărturiseşte sfinţenia veşmintelor şi puterea preoţiei:
Isihastul anonim se pregătea să săvârşească Sfânta Liturghie. Avea timp şi pentru închinăciuni, adică pentru pregătirea pe care o fac preoţii în faţa icoanelor, înainte de a intra în Sfântul Altar şi a se îmbrăca cu sfintele veşminte. În momentul când se pregătea să le scoată din dulap, a văzut cerurile deschise iar de sus, coborau mulţimi de îngeri care ţineau un vas uriaş, un fel de disc sau paner, imperceptibil pentru ochii omeneşti. Înăuntru erau veşminte pe care îngerii le aduceau din cer şi-l împodobeau dumnezeieşte. Cine ar putea descrie acele veşminte şi podoabe care-l învăluiau?
O întâmplare foarte interesantă ne-o relatează următoarea povestire:
Într-un sat de la noi, un om simplu a dorit să vadă cum îi stă cu veşmintele preotului pe care-l „invidia” văzându-l slujind cu ele. Astfel, într-o dimineaţă când părintele lipsea, a intrat ascuns în biserică şi s-a îmbrăcat în sfintele veşminte. Nu ştim la ce se gândea în acele momente, dar mare i-a fost mirarea când voind să le dezbrace a descoperit că nu putea s-o facă. A început să strige şi să ceară ajutor. A venit lume multă, şi mulţi s-au străduit să i le scoată dar în zadar: veşmintele nu se dezlipeau cu nici un chip! A venit însă preotul care i le-a scos cu rânduială, cu bună cuviinţă, preoţeşte, adică binecuvântând şi rugându-se.


Toate câte are Biserica noastră sunt sfinte şi demne de cinstire, de aceea luaţi seama cum vă purtaţi, căci unele se cuvin preotului slujitor iar altele creştinilor simpli. De fiecare dată când intraţi în Biserică să liturghisiţi, vă rog să plecaţi cu această conştiinţă schimbată, ca harul Sfântului Duh să pătrundă în voi şi să trăiţi o viaţă nouă, cea întru Hristos. Amin.

Protopresbiter STEFANOS ANAGNOSTOPOULOS, EXPLICAREA DUMNEZEIEŞTII LITURGHII, Ed.Bizantină, Bucureşti, 2010
www.episcopia-ungheni.md