Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

joi, 28 martie, 2013

Spre lumină! Alexei Mateevici, preotul şi proorocul limbii noastre, la 125 de ani de la naştere…

4791_p17lnd7ugl14ae11871dibn4haesa

Preotul şi proorocul limbii noastre Alexei Mateevici s-a născut la Căinari, judeţul Tighina din Basarabia, la 28 martie 1888, în familia preotului Mihail Mateevici şi a Nadejdei Neaga. A făcut clasele primare în satul Zaim, școala parohială şi Seminarul de Teologie din Chişinău, 1902-1910.

În următorii patru ani a studiat la Kiev, la Academia Teologică, după care a fost numit profesor de greacă şi latină, devenind și membru al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie.

Începând cu anul 1910, Alexei Mateevici a publicat poezii, nuvele, articole în presa vremii. Debutând cu o proză tradusă din Cehov şi cu schiţa „Toamna” inspirată din viaţa basarabeană, în gazeta „Basarabia”. Colaborările cu presa scrisă au continuat în „Viaţa Basarabiei”, „Luminătorul”, „Cuvânt moldovenesc” ș.a., în care a publicat versuri originale şi traduceri din A. K. Tolstoi, S. I. Nadson, G. R. Derjavin, M. Lermontov, A. S. Puşkin, studii de etnografie şi folclor, de istorie, filozofie și de teologie.

La nici 30 de ani împliniţi cade răpus de febră tifoidă, în timp ce se afla pe front ca preot militar, 26 august 1917. Ca poet rămâne memorabil prin poezia „Limba noastră” scrisă cu prilejul inaugurării cursurilor pentru învăţători în iunie 1917, cu numai două luni înainte de
moartea sa prematură. Opera sa poetică în totalitate abia de adună patruzeci şi trei de titluri.

(Sursa: reteaualiterara.com)

* * *

Trecut prin focul şi războiul de la Mărăşeşti, Podoleni şi Tecuci, dacă nu ar fi murit atunci în 1917, străpuns de apocalipticul tif… alta ar fi fost soarta celui care a fost psalmistul limbii noastre –profeticul poet al pământului şi graiului strămoşesc.

Au existat scriitori redutabili, care s-au bucurat de o mare popularitate în timpul vieţi, dar peste care, după sfârşitul lor fizic, s-a lăsat irevocabil valul uitării. Şi dimpotrivă au fost şi asemenea scriitori, aproape nesocotiţi de contemporani, cărora totuşi le-a fost hărăzită o glorie postumă. Anume acesta este şi cazul părintelui Alexei Mateevici.

Cunoscut în vremea sa doar de grupuri restrânse – colegi, tineri studioşi, clerici, după trecerea în eternitate se bucură de o apreciere şi recunoaştere tot mai largă. Fenomenul se explică prin aprofundarea continuă a înţelegerii celor scrie de dânsul, prin determinarea adevăratelor dimensiuni ale moştenirii sale literare, prin relevarea necontenită a noi şi noi sensuri ale acesteia în dependenţă de circumstanţele schimbătoare.

E ceea ce a intuit perfect poetul contemporan Vasile Romanciuc în versurile care le-a închinat ilustrului său predecessor :

În cartea ta ne întâlnim ca fraţii

Şi n-o putem citi până la capăt

Numai cu ochii unei generaţii…

Cu cât mai mult trec anii

Ea cu atât se face mai adâncă.

* * *

SPRE LUMINĂ!

Aceste două cuvinte trebuie să fie scrise şi întipărite în inimile acelor moldoveni care au fost mai fericiţi decât fraţii lor necăjiţi şi întunecaţi.

Care au primit învăţătură şi şi-au luminat mintea. Care din pricina asta se bucură de o stare în viaţa lor mult mai bună decât a ţăranului nostru întunecat. Aceste două cuvinte alcătuiesc în sine datoria moldovenilor mai deştepţi către neamul lor. Şi datoria asta nu trebuie să se uite, căci ea este pusă asupra lor de starea lucrurilor de-acum şi de vremea noastră. Iar vremea nu aşteaptă. În mersul ei ea pune tot întrebări şi cereri noi.

Viaţa merge repede, neluând în seamă lucrurile noastre. Şi ca să ajungem la ţinta noastră, ca să ne îndeplinim măcar cât de puţin dorinţele noastre, — trebuie să mergem odată cu viaţa, odată cu vremea şi să nu rămânem în urmă.

Să răspundem cu toată grăbnicia la întrebările ce ni le pune vremea, şi să îndeplinim cererile ei.

Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în faţa alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea asta. Şi putem să spunem că luminarea cât mai grabnică a mulţimilor de oameni întunecaţi este singura scăpare.

Învăţătura poporului a fost şi este întotdeauna foarte dorită şi însemnată.

Ea întotdeauna s-a cerut de noi, căci ea este una din cele mai mari trebuinţe ale poporului nostru.

Dar această învăţătură nu poate să fie pusă în legi degrabă. Pentru ca să se facă ea, trebuie vreme multişoară.

Dar aici vreau să vorbesc de alt fel de lumină, care o cere viaţa şi care poate şi trebuie să fie făcută de moldovenii cei mai luminaţi. Luminarea asta poate să fie numai începutul marelui lucru de luminare obştească a întregului neam moldovenesc din Basarabia. Şi negreşit că cu cât va fi mai bine, va merge înainte.

Luminarea despre care merge vorba şi care este aşa de trebuincioasă pentru noi în vremea de faţă, se alcătuieşte, îndeobşte, întraceea, ca binevoitorii şi luminătorii ţăranilor moldoveni să facă în vederea alegerilor sfaturi prieteneşti cu ţăranii şi la aceste sfaturi să se lămurească însemnătatea (văjnicia) alegerilor, cum ei să se poarte la alegeri, pe cine să-l aleagă alegător şi multe altele, care sunt în vremea de astăzi la rândul zilei.

Am avut prilej să atingem oleacă întrebarea asta, când am vorbit despre datoriile preoţilor moldoveni către poporanii lor înaintea alegerilor. Tot atunci am căutat să arătăm că preotul prin slujba lui dumnezeiască, prin legea creştinească şi prin obârşia lui moldovenească este dator să apere norodul şi să fie într-o dorinţă cu dânsul. Din pricina asta, el trebuie să fie cel dintâi apărător şi binevoitor al ţăranului moldovean.

Şi poate nici nu s-ar găsi un alt om care ar fi mai bun, pentru ca să fie povăţuitorul ţăranului moldovean în zidirea vieţii lui. Preotul basarabean se poate să fie numit „fratele ţăranului“, aşa de bine ştie el, îndeobşte, toată viaţa ţărănească, toate nevoile sătenilor şi aşa de strâns este legat şi lipit el de ţăran şi de sat. Dar dacă preotul trebuie să fie povăţuitorul, sfătuitorul şi îndemnătorul ţăranului în înaintea alegerilor, apoi toţi ceilalţi moldoveni deşteptaţi prin ştiinţă trebuie să lucreze nu mai puţin decât dânsul. Se înţelege că, cu cât mai multă atingere, cu cât mai multă legătură au aceşti oameni cu satul, cu atât este mai bine. Toţi ei trebuie să se unească şi în fruntea acestei uniri să steie preotul. În zile însemnate ei pot să adune la vreo casă pe oamenii cei mai cu dare de mână din sat şi să le spuie toate cele ce se leagă de alegeri. Ca să fie lucrul purtat mai bine şi mai temeinic, pot să scrie pe hârtie toate cele aflate despre alegeri din cărţi ori din gazete şi să le citească ţăranilor scrierile lor la adunări. La aceste sfătuiri poate să caute de rânduială preotul, care le spune ajutătorilor săi ce anume să citească şi cum.

Ajutătorii preoţilor în acest lucru sfânt, se înţelege, pot să fie oameni de orişice tagmă sau stare: învăţătoare, proprietari (boieri) binevoitori ţăranului sau chiar ţărani cu bună ştiinţă de carte.

Afară de aceasta, ar fi de dorit ca preoţii şi în biserică să le lămurească, să le spună ţăranilor nevoile lor, punându-le în legătură cu învăţătura lui Hristos. Şi negreşit că acest lucru ar aduce foarte mare folos: ţăranii ar vedea că în cererile lor au dreptate, că însuşi Hristos apără pe cei obijduiţi, lipsiţi de drepturi şi de hrană, făgăduindu-le că, dacă vor cere, vor primi cele trebuitoare. Şi asta mult i-ar îmbărbăta şi le-ar da tărie în lupta lor cea grea pentru o viaţă mai omenească.

Ca lucrul luminător, despre care vorbim, să meargă lin şi bine, este de trebuinţă să fie unite puterile care fac acest lucru.

De aceea, tovărăşia luminătorilor din fiecare sat ar trebui să fie legată de asemeneaşi tovărăşii din alte sate, adică să ştie ce se face pe acolo şi cum mai merg trebile tovărăşiei de acolo. Pentru asta, pot să se întrebuinţeze toate chipurile, care sunt cu putinţă, începând de la telefon, pe unde este el, şi până la scrisori şi dări de seamă, care trebuie să fie trimise dintr-o tovărăşie într-alta, cât se poate de des, ca fiecare dintr-însele să ştie ce face alta. Nici e de vorbă că acest lucru este foarte însemnat: el ar uni în „gânduri şi simţuri“ pe toţi moldovenii noştri din Basarabia şi atunci nimeni dintr-înşii n-ar fi zăpăcit (amăgit) şi n-ar sta mult la gânduri în înaintea alegerilor, căci ar şti bine pe cine să-l aleagă. Asta ar fi hotărât mai dinainte.

În sfârşitul tuturor celor spuse mai sus, găsim de cuviinţă să spunem că felul cum poate să fie îndeplinit lucrul luminării poporului în înaintea alegerilor atârnă de la omul care va fi atât de sfânt în sufletul său, că va îndeplini datoria sa cu cinste. De aceşti dar oameni, trebuie s-o spunem, avem foarte puţini.

Dar cu atât mai mare şi vrednic de mirare va fi lucrul acelora care, ştiind datoria lor şi având-o întotdeauna în vedere, vor porni cei dintâi înaintea poporului, ducându-l spre lumină.

Spre lumină dar!

Seminţele aruncate acum vor încolţi şi vor da roada lor de ştiinţă obştească la vremea lor.

Iar cei ce vor lumina vor rămânea înconjuraţi de lumina neuitării în mintea poporului. Şi el vecinic îi va ţine minte pe ei, care l-au scăpat din robia întunericului şi l-au dus spre lumină.

Articol publicat în  ziarul Cuvânt Moldovenesc, anul 1910.

Sursa:  http://personalitatibasarabene.info/