Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:00, vineri, 20 ianuarie, 2017

Soborul Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului sărbătorit în rugăciune la Catedrala episcopală din Comrat

Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni pe Cel propovăduit te-ai învrednicit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te bine ai vestit și celor din iad pe Dumnezeu Cel ce s-a arătat în trup, pe Cel ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă. (Troparul Sfântului Ioan Botezătorul)

A doua zi după Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui Soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la Taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

A devenit deja o tradiție, ca în a ceastă zi Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir să oficieze Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Sf. Ioan Botezătorul” din orașul Comrat, UTA Gagauzia.

Aici, Întâistătătorul a fost întâmpinat cu aleasă bucurie de către Preasfinţitul Anatolie, Episcop de Cahul şi Comrat, de doamna Irina Vlah – Guvernator (Bașcan) al UTA Găgăuzia, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi de numeroşi credincioşi din regiune.

Alături de Mitropolit au coliturghisit și Preasfințitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, Protopopul circumscripției, Prot. mitr. Petru Cheleș, Duhovnicul-administrator al sfintei mănăstiri Ciuflea din mun. Chișinău, Preacuviosul Arhimandrit Nicolae (Roșca) și soborul de slujitori al Catedralei episcopale din Comrat.

În timpul serviciului divin, slujitorii Altarului dimpreună cu poporul binecredincios, s-au rugat pentru mijlocirea şi ajutorul Sfântului Ioan – Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, în fața Tronului ceresc.

La finele Sfintei Liturghii s-a săvârşit un Tedeum la icoana Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, după care Mitropolitul a felicitat creştinii din Comrat cu prilejul sărbătoririi hramului şi i-a îndemnat să fie cu dragoste și luare aminte față de învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Cu un cuvânt de mulțumire a venit și Episcopul locului PS Anatolie, care a îndemnat creștinii din Comrat să fie uniți întru credința strămoșească și să păstreze intacte valorile moral-spirituale ale Bisericii și a înaintașilor noștri.

Drept amintire a rugăciunii comune de astăzi, pelerinii au primit în dar din partea Mitropolitului, iconițe cu chipul Sfântului Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni), de la mănăstirea Căpriana și a Sfintei Fericite Agafia, de la mănăstirea Cușelăuca, spre binecuvântare și întărire duhovnicească.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media