Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:48, joi, 26 ianuarie, 2017

Slujire arhierească în mijlocul obștii mănăstirii Țigănești de sărbătoarea Cuv. Irinarh de Rostov

La 13/26 ianuarie 2017, în ziua prăznuirii Sfântului Irinarh, zăvorâtul din Rostov, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan,a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica de iarnă cu hramul „Sf. Ier. Nicolae”, din cadrul mănăstirii Țigănești.

Cu acest prilej, în dimineața zilei, Preasfinția Sa a fost întâmpinat călduros de către Starețul sfintei mănăstiri, PC Părinte Arhim. Irinarh (Costru), cel care astăzi își sărbătorește sfântul ocrotitor.

Alături de Episcopul vicar au coliturghisit: Starețul mănăstirii Țigănești, Arhim. Irinarh (Costru), omagiatul zilei de astăzi; Starețul mănăstirii Butuceni, Arhim. Vladimir (Poia); Starețul mănăstirii Hârbovăț, Arhim. Spiridon (Marin), dar și un numeros sobor preoțesc, alcătuit din slujitorii așezământului monahal, dimpreună cu clericii veniți la sărbătoare.

De asemenea, împreună cu soborul preoțesc s-au rugat și: Președintele Raionului Strășeni, Dl Mihail Popa, ctitori de seamă ai mănăstirii, și mulți alți enoriași, ctitori și binefăcători, prieteniși fii duhovnicești ai Părintelui Stareț, Arhim. Irinarh.

În timpul Sfintei Liturghii, PS Siluan a hirotonit cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii noastre în treapta de Ieromonah pe Părintele Ierodiacon Andronic (Vasilachi), viețuitor al sfintei mănăstiri Țigănești.

După încheierea Dumnezeieștii Liturghii, PS Părinte Siluan,a oficiat un Te-Deum de mulțumire lui Dumnezeu, după care a adresatcredincioşilor un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a trasmis Starețului mănăstirii mesajul de felicitare din partea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir la ziua celebrării sfântului ocrotitor ceresc, totodată adresând Părintelui Arhim. Irinarh și urări personale, dorindu-i ca Hristos Domnul, pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Irinarh, marele cuvios al ortodoxiei ruseîn cinstea căruia Părintele Stareț a primit numele  la taina călugăriei, să îi dăruiască ajutorul Său cel sfânt pe drumul slujirii sale și spre dobândirea mântuirii.

La sfârșit, Starețul așezământului monahal a adresat Prea Sfințitului Siluan cordiale mulțumiri pentru slujirea arhierească în mijlocul obștii mănăstirii, dorindu-i multă sănătate și pace sufletească, aducându-I în dar ca amintire a slujirii din această zi imaginea mănăstirii Țigănești, reprezentată în culori de toamnă de pictorul Vasile Dolinta.

Cântările din timpulserviciuluidivin au fost interpretate de corul mănăstirii Țigănești, condus de Dl Lisnic Igor.

Sursa: http://manastireacurchi.md/