Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

23:00, joi, 28 aprilie, 2016

Slujbă arhierească în Joia Mare la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului”

5

Săptămâna Patimilor este o perioadă deosebită de asceză și rugăciune, când creștinii retrăiesc duhovnicește încercările la care a fost supus Domnul nostru Iisus Hristos înainte de răstignirea Lui.

Astfel, în Joia Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei, a săvârșit Taina Sfântului Maslu, în timpul căreia credincioșii prezenți în sfântul lăcaș au fost miruiți de șapte ori de către preoți, rugându-se pentru sănătatea  cea trupească și sufletească.

După Sfântul Maslu, Vlădica Ioan dimpreună cu slujitorii prezenţi, a fost oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia.

În această zi în toate lăcașurile de cult s-a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în cadrul căreia a fost sfințit, pe lângă Agnețul Liturghiei și un al doilea Sfânt Agneț care va fi uscat și sfărâmat la Liturghia din a treia zi de Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur, printr-o rânduială specială. Miridele rezultate sunt folosite ca Împărtășanie pentru bolnavi, copii și în situații speciale. Această Sfântă Împărtășanie este păstrată în Sfântul Chivot din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media