Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

0:47, duminică, 29 mai, 2016

Sfințirea liceului teoretic «Boris Dînga» din or. Criuleni

1

La 26 mai 2016, cu ajutorul lui Dumnezeu, a avut loc multașteptata sfințire a liceului teoretic «Boris Dînga» din or. Criuleni, săvârșită pentru prima dată în istoria acestei instituții. Manifestația s-a impus prin o rodnică activitate pedagogică în sânul liceului a părintelui Ioan Țuțuianu, cleric al bisericii «Minunea Sf. Arh. Mihail» din localitate.

Ceremonia a demarat cu un careu festiv, deschis de dna Ana Novic, directorul liceului. Părintele Protopop prot. mitr. Teodor Pelin a vorbit cu referință la viața și activitatea Sf. Ap. Ioan Teologul, care printr-o decizie comună a devenit protectorul ceresc al liceului. Din partea Mitropoliei Moldovei a participat prot. mitr. Octavian Moşin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate pastorală pentru tineret, care a transmis sincere felicitări din partea ÎPS Mitropolit Vladimir, înmânând diplome celor implicaţi în buna desfăşurare a Săptămânii Tineretului Ortodox.

A urmat slujba de sfințire oficiată de un sobor de preoți din circumscripție în frunte cu PC părinte Protopop. Părintele paroh prot. mitr. Vasile Pistrui a oferit în dar o frumoasă icoană cu chipul Sf. Ap. Ioan Teologul, care a fost instalată în holul liceului. Tot aici au fost expuse numeroase expoziții cu tematică religioasă, lucrate cu multă sârguință de elevi.

La încheiere s-a desfășurat un mic concert oferit de gazde.
La festivitate au luat parte dl Iuirie Andriuță, Președintele raionului Criuleni, ex Președinții raionului dl Dumitru Simon (actualul primar al or. Criuleni) și dl Vitalie Rotaru, Vice Președintele Ogor Oleg, dl Vladimir Soltanici, Director General al Direcției Educație Criuleni, dl Vitalie Onișciuc, ex primarul or. Criuleni, părinți, absolvenți ai liceului ș.m.a.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/