Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

vineri, 3 iunie, 2016

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – model pentru creștinii de astăzi

9

Vineri, 3 iunie 2016, în ziua serbării Sfinților Împărați Constantin și Elena,  cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, s-a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului”, la care au slujit un sobor de preoți și diaconi avându-l în mijlocul lor pe PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.

În cuvântul predicatorial Vlădica Ioan a amintit celor prezenți despre viața virtuoasă a Sfinților Împărați Constantin și Elena, ce sunt numiți în calendarul creștin ortodox „întocmai cu Apostolii”.

„Acești doi Sfinți Împărați Constantin și mama sa Elena sunt model pentru creștinii de astăzi. Sunt model pentru creștinii care zidesc biserici, mănăstiri, pentru creștinii care cresc și educă în Credința Ortodoxă pe copii și pe tineri și pentru toți creștinii care ajută pe semenii lor aflați în nevoie, în necazuri, în lipsuri, care au o milostivire deosebită față de orfani, față de bolnavi, bătrâni și de oamenii neajutorați”, a menționat PS Ioan.

La final Episcopul vicar a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte și Mitropolit Vladimir, după care a felicitat pe toți cei ce poartă numele – Constantin și Elena – și derivatele acestor nume.

Slavă lui Dumnezeu și Sfinților Constantin și Elena, pentru toate!