Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

12:26, sâmbătă, 30 aprilie, 2016

Sfânta și Marea Sâmbătă la Catedrala mitropolitană

12

În Sfânta și Marea Sâmbătă, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei, s-a aflat în mijlocul enoriașilor Catedralei mitropolitane. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.

În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roșie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profețite venirea Mântuitorului, nașterea, viața, pătimirile, răstignirea și moartea Sa pe Cruce și se încheie cu Daniil și cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.

La sfânta slujbă au participat numeroși credincioși, iar foarte mulți dintre ei s-au împărtășit cu dumnezeieștile Taine.

Reamintim, că în seara zilei de sâmbătă, 30 aprilie, între orele 19.00 şi 20.00, Focul haric va fi adus la Chişinău, în scuarul Catedralei Mitropolitane, de unde va fi împărţit preoţilor şi credincioşilor.

Totodată, în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, la miezul nopții, chișinăuienii sunt așteptați la Catedrala mitropolitană pentru a participa la Slujba Sfintei Învieri oficiată de ÎPS Mitropolit Vladimir.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media