Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

21:03, sâmbătă, 15 aprilie, 2017

Sfânta Lumină a ajuns în Republica Moldova!

Din Mila și cu Ajutorul lui Dumnezeu, pentru al cincisprezecelea an la rând, Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în țara noastră.

În seara zilei, delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, care a mers la Ierusalim pentru a lua Sfânta Lumină, a fost întâmpinată cu deosebită bucurie de către Arhierei, Președintele RM, dl Igor Dodon, precum și numeroși preoți și credincioși veniți din toate colțurile republicii.

Ajungând în scuarul Catedralei mitropolitane, Întâistătătorul s-a adresat către popor, vestind tuturor că şi în acest an Mântuitorul s-a milostivit de turma Sa, trimițând din cer semnul minunat al dragostei Sale pentru creștinii drept-măritori.

În continuare, Vlădica Vladimir a adresat sincere mulţumiri celor care l-au însoţit în acest pelerinaj, precum şi tuturor oamenilor de bună credinţă, datorită cărora credincioşii din Republica Moldova pot lua pe la casele lor Lumina Sfântă din biserica Învierii Domnului de la Ierusalim.

Mai apoi au fost împărțite făclii tuturor slujitorilor, care au dus Lumina dătătoare de Viață în sfintele lăcașe ale Moldovei.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media