Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

20:04, joi, 9 august, 2012

Sf. M. Mc. Pantelimon, cinstit la Catedrala Mitropolitană

În dimineața zilei, mai multe zeci de credincioși s-au reunit la Catedrala “Nașterea Domnului” din Chișinău pentru a participa la serviciul divin prilejuit de pomenirea Sfântului măritului, marelui Mucenic şi tămăduitor Pantelimon, oficiat de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir și un numeros sobor preoțesc. 

Enoriașii au venit la sfânta biserică în această zi pentru ca, alături de preoții lui Hristos, să ceară mijlocirea și îndrumarea unuia dintre marii mucenici ai creștinătății, care nu doar că și-a trăit viața în frică de Dumnezeu și cu dragoste de aproapele, ci s-a și jertfit pentru credința sa, dobândind astfel cununa sfințeniei.

Uniți în cuget și în rugăciune, toată turma cea binecredincioasă, în frunte cu Întâistătătorul, s-a rugat sfântului după cum glăsuiește troparul: “Purtătorule de chinuri, sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre.”

După serviciul divin, creștinii au primit îndrumare să se roage Sf. Pantelimon atât pentru tămăduirea bolilor și metehnelor celor trupești, dar mai ales ale celor sufletești, căci sufletul înainte de toate trebuie să fie în deplină sănătate, pentru că este veșnic, iar trupul la rândul său, trebuie să fie o haină pe măsură pentru suflet în această viață trecătoare, întărit și întremat, spre lauda lucrării lui Dumnezeu.

Primind binecuvântări arhierești și îndemnuri nobile, credincioșii au plecat după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu nădejde în ajutorul sfinților lui Dumnezeu și cu speranța moștenirii Împărăției cerurilor.