Poporul nostru are frumoasa tradiţie de a sărbători hramul localităţilor din ţară. În această zi oamenii se veselesc, mai uită de griji şi de nevoi şi se întâlnesc cu rudele şi cu prietenii la masa de sărbătoare. Însă doar aceasta să fi e semnifi caţia acestei vechi tradiţii?
Sărbătoarea are, în primul rând, un aspect religios, care este mult mai important şi care, din păcate, este din ce în ce mai ignorat. Noţiunea de „hram” vine de la slavonescul „biserică”, deci sărbătoarea este a sfântului lăcaş şi a comunităţii creştine dintr-o localitate sau regiune.
Cuvântul „biserică” este de origine latină şi însemnează casă împărătească, bazilică, locuinţa împăratului. Romanii numeau bazilici tribunalele în care se făcea dreptatea în numele împăratului pământesc, al cezarului. Ajungând împărat Constantin cel Mare, declară creştinismul religie permisă în imperiu, şi donează creştinilor aceste tribunale, ca să le servească drept locaşuri de închinare. Astfel, de la Sf. Constantin cel Mare, basilica/biserica devine vasul ales, templul Duhului Sfânt, în care se lucrează în lume mântuirea. În sfântul lăcaş sufl etul creştinesc se întâlneşte cu Dumnezeu.
Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. De vreme ce îngerul păzitor al credinciosului se îngrijeşte de salvarea unui singur sufl et creştinesc, hramul bisericii ocroteşte viaţa şi se îngrijeşte de mântuirea tuturor credincioşilor bisericii.
La 14 octombrie sărbătorim Acoperământul Maicii Domnului sau Pocroavele, cum i se mai spune în popor, care reprezintă hramul capitalei, dar şi a altor localităţi di ţară. Această sărbătoare a fost rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne, actuala Turcie. Se făcea priveghere în acest sfânt lăcaş, pentru salvarea cetăţii care se afl a în stare de asediu.
În timpul rugăciunilor Maica Domnului s-a arătat în faţa oamenilor, stând în văzduh şi rugându-se înlăcrimată. În mâini avea sfântul acoperământ, ţinându-l peste capetele credincioşilor.
Astfel, ce poate fi mai frumos şi mai bineplăcut ca în această zi, mai întâi de toate, să venim la biserică şi să mulţumim Maicii Domnului pentru grija şi mijlocirea ei către Dumnezeu, pentru că ne fereşte pe noi şi localităţile noastre de rele şi de năpaste.
În perioada de tristă aminitre, a ateismului militant, când Ortodoxia a fost prigonită, s-a încercat desacralizarea acestei sărbători, astfel încât, mai ales la Chişinău, hramul a devenit pur şi simplu “Ziua oraşului”, semnifi caţia religioasă a zilei fi ind neglijată ani buni.
Astăzi nu ne mai împiedică nimeni să mergem la biserică, însă suferim de altă meteahnă – de indiferenţă spirituală; prinşi în vâltoarea grijilor lumeşti uităm de lucrurile cu adevărat importante, uităm de eternitate şi de împlinirea sufl etească atât de necesare fi ecăruia dintre noi. Mulţi asociază sărbătorile cu odihna. Însă sărbătoarea reprezintă o încetenire a activităţilor cotidiene şi intensifi carea rugăciunii şi faptelor bune pentru cei din jur. Odihna mereu trebuie să fi e activă.
În zi de sărbătoare, avem un sigur îndemn către chişinăuieni, precum şi către cei care îşi serbează hramul caselor, bisericilor sau al localităţilor: să dea cuvenita cinstire Mântuitorului, Maicii Domnului şi sfi nţilor prăznuiţi. Să petrecem sărbătorile creştine în deplină comuniune şi bucurie curată.
Sărbătoarea începe în biserică, cu o rugăciune, cu o spovedanie, cu împărtăşirea de cele sfi nte. Aceastai adevărata sărbătoare pentru sufl etele noastre, primenite şi luminate.
Să avem parte de cât mai multe sărbători de suflet!
Vladimir,
Mitropolit al Chişinăului şi al
Întregii Moldove
Material publicat în revista Moldoveanca, octombrie 2012