Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

duminică, 7 august, 2016

„Răsplata credinţei voastre e mântuirea sufletelor” (I Pt. 1, 9)

IMG_0243

În Duminica a VII-a după Cincizecime (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală.

Alături de Episcopul vicar s-au rugat secretarul Mitropoliei și chelar al Catedralei mitropolitane, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, dimpreună cu clericii Catedralei, precum și Prot. mitr. Vitalie Pînzari, clericul bisericii cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, din or. Moscova, a cărei paroh este Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Vladimir.

În cuvântul predicatorial, Episcopul vicar a explicat învățăturile duhovnicești ce se desprind din Pericopa Evanghelică a Vindecării celor doi orbi și a unui mut din Capernaum.

Printre cele expuse, PS Ioan a menționat următoarele: „În Evanghelia de astăzi se arată măreția puterii celor care cred cu adevărat. Deoarece, credinţa este un har dumnezeiesc, prin care credincioşii primesc toate făgăduinţele şi adevărurile descoperite de Dumnezeu; este, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, „încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1).

Adevărata credinţă se întrupează în fapte, căci „credinţa fără fapte este moartă” (Ic. 2, 26). Credinţa şi faptele bune luminează sufletul omenesc, întăresc puterea de judecată şi de pază a minţii, îndepărtând astfel păcatul din viaţa omului.

De aceea, se cuvine să ne împodobim cu virtutea credinţei, care ne asigură cununa mântuirii, precum afirmă Sfântul Apostol Petru: „Răsplata credinţei voastre e mântuirea sufletelor” (I Pt. 1, 9). Iar Mântuitorul ne promite această răsplată, când ne spune: „Fie vouă după credinţa voastră!” (Mt. 9, 29)”

După Liturghie, Episcopul Ioan a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Mitropolitului Vladimir,  după care a fost oficiat un Tedeum de mulțumire.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/