Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

vineri, 2 iunie, 2017

PS Siluan, Episcop de Orhei, a săvârșit Slujba înmormântării Stareței Mănăstirii de maici Hirova, Egumena Iraida (Bîrcă)

„Căci călători şi pribegi suntem noi înaintea Ta, Doamne” (I Paralipomena 29,15)

Vineri, 20 mai/2 iunie 2017, în ziua Odovaniei Praznicului Înălțării Domnului, mulțime de credincioși, preoți, starețe de mănăstiri, monahi și monahii, s-au adunat la Mănăstirea Hirova cu hramul „Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul” din s. Neculăieuca, r. Orhei, pentru a o petrece pe ultimul drum pământesc, pe nou-adormita și pururea pomenita, Stareța mănăstirii, Egumena Iraida (Bîrcă).

 

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și slujba înmormântării a fost săvârșită, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica de iarnă a mănăstirii pe care Maica Stareță Iraida a condus-o cu multă jertfire și dăruire.

Slujba înmormântării este imnul de preamărire a vieţii celei veşnice, pe care o caută monahul sau monahia prin toate nevoinţele sale duhovniceşti pe pământ.

Cântările şi rugăciunile prin care Biserica a petrecut-o astăzi pe Egumena Iraida spre locul de odihnă rânduit până la învierea cea de obşte, exprimă nu doar speranţa şi mângâierea dreptei răsplătiri, ci şi bucuria de-a vedea lumina Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Siluan, Episcop de Orhei a adresat celor prezenți un emoționant cuvânt de mângâiere în care a elogiat persoana Precuvioasei Maici Starețe Iraida, cea care rămâne în istoria Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova un model luminos, ce şi-a dedicat întreaga viaţă cinului monahal.

De asemenea, Preasfinția Sa a transmis obștii mănăstirii Hirova și celor de față mesajul de condoleanțe și de binecuvântare al ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir.

În încheiere, Preasfințitul Siluan a susținut următoarele: „Adresându-vă cuvinte de mângâiere în aceste clipe de doliu, ne rugăm Bunului Dumnezeu să primească sufletul roabei Sale Egumena Iraida în ceata aleşilor Săi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Sursa: www.manastiri.md