Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:52, joi, 13 decembrie, 2018

Protodiaconul Oleg Pascal, aniversează 10 ani de slujire la Altarul Domnului

Mult stimate părinte protodiacon, cu ocazia aniversării a primului deceniu de slujire la Altarul Domnului, Vă aducem sincerele noastre felicitări şi urări de bine, dorindu-Vă sănătate, împliniri şi deosebite realizări în nobila şi atât de necesara activitate a Dumneavoastră.

Cunoscându-Vă drept un slujitor energic și cu caracter, ne-am convins de dăruirea Dumneavoastră pentru propășirea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, în calitate de slujitor al Catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” și cancelar al Direcției mitropolitane.

Cucernice părinte protodiacon, la popas aniversar Vă urăm o viață binecuvântată cu bucurie întru Domnul şi ne îndreptăm rugăciunile către Hristos – Mântuitorul cerându-I, în nețărmuita-i mărinimie să Vă dăruiască cu ani îndelungați, marcați și de acum înainte numai cu evenimente și realizări frumoase.

Să ne trăiţi întru mulţi și fericiți ani!

Cu arhierești binecuvântări

†  VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE