Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

17:01, luni, 29 august, 2016

Promoția a II-a a Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova – Întâlnire după 20 de ani

IMG_1518

Luni, 29 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Promoția a II-a a Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova (1992-1996) s-a reunit după 20 de ani de la absolvirea cursurilor.

Întâlnirea a avut loc la biserica cu hramul Sf. Mare Mucenic Dimitrie din or. Vadul lui Vodă, unde a fost săvârşită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Rectorul ATOM din acea perioadă, Arhim. Hrisostom (Panas), parohul bisericii din Vadul lui Vodă, Prot. mitr. Igor Mamaliga, precum și mai mulți preoţi profesori și absolvenţi ai acestei promoții.

La Vohodul mic, ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat pe parohul bisericii din Vadul lui Vodă, prot. mitr. Igor Mamaliga, cu cea mai înaltă distincție bisericească – Dreptul de a săvârși Sfânta Liturghie cu Ușile deschise până la rugăciunea domnească Tatăl Nostru.

După serviciul divin a urmat cuvenita slujbă de Tedeum şi Parastasul pentru profesorii trecuţi la Domnul.

Reîntâlnirea foştilor studenți teologi, unii veniţi din alte eparhii sau chiar de peste hotare, a avut loc la iniţiativa părintelui paroh al bisericii din Vadul lui Vodă, Prot. mitr. Igor Mamaliga, care ne-a oferit mai multe detalii:

„În această deosebită zi, spre bucuria tuturor, în mijlocul nostru a fost prezent Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Vladimir, care a subliniat rolul avut de noile generaţii de slujitori de la 1992 încoace, în viaţa Bisericii,  în primii ani ai „ieşirii la lumină”. Chemaţi la slujire sacerdotală în condiţii deloc ușoare pentru Biserică, aceştia au dus lumina şi bucuria Evangheliei în inimile celor încredinţaţi spre păstorire prin sate şi oraşe.

Este un moment de bilanț și un moment de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru ceea ce am împlinit fiecare în parte. Ne aducem aminte de profesorii și formatorii noștri, care ne-au sădit în inimi învățătura cea bună și toate cele necesare unui preot misionar”, ne-a relatat absolventul acestei promoții, Prot. mitr. Igor Mamaliga.

Momentul de rugăciune a fost urmat de ora festivă, în care fiecare absolvent a prezentat crâmpeie din propriul parcurs personal şi vocaţional, dând mărturie despre bucuriile şi încercările, împlinirile şi dificultăţile vieţii de slujire în Biserică, o viaţă fundamentată pe jertfă şi rugăciune.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media