Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

sâmbătă, 20 iulie, 2013

Preot Anatolie Gârbu – Icoanele reînvie sufletul

7816_1334255717_5401

De mic am îndrăgit lucrul în lemn. Crescând, m-am inspirat din istorioara  biblică în care dreptul Iosif este meșter tâmplar. Am început prelucrarea lemnului prin a face icoane, observând în inimile credincioșilor o bucurie, o uimire când vedeau altfel de modele de icoane. Prin toate emoțiile lor, creștinii  au făcut ca icoanele sculptate în lemn să ajungă în numeroase case și să-și deschidă sufletul lor către Dumnezeu.

Aducându-mi aminte că în Biserica creștină au fost prigoniți creștinii și icoanele au fost batjocorite de către iconoclaști, am avut o și mai mare îndrăzneală să prelucrez icoana în lemn, ca să se șlefuiască sufletul credinciosului cu dragostea faţă de icoană. Căci, atunci când ne uităm la icoană și ne închinăm, noi încercăm să ne unim cu Dumnezeu prin rugăciune.

Se știe că cei care s-au ridicat împotriva icoanelor, s-au ridicat împotriva sfinților reprezentați în aceste icoane, ceea ce înseamnă că s-au ridicat și împotriva lui Dumnezeu.

Axându-mă pe munca de zi de zi, cu care mă îndeletniceam, am deschis „Centrul de instruire a frumosului prin suvenire creștine” (www.cifr.md), care
este o organizație creștin-ortodoxă ce se ocupă de instruirea generației tinere în spiritul frumosului, de orientarea profesională spre meșteșuguri populare – sculptarea icoanelor-suvenire.

Acest lucru a impresionat Uniunea Meșterilor Populari din Moldova și, drept rezultat, am fost primit ca membru în Uniune. Urma să fie făcut ultimul pas, și anume, hotărârea de a le da drept de autor tuturor modelelor.

Actualmente sunt înregistrate în jur de 1000 de modele cu drept de autor. Ca Meșter Popular și din partea CIFR (cifr.md), aceste suvenire-icoane au fost prezentate la multe expoziții din țară și de peste hotare. Sunt pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Astăzi se pot bucura de aceste suvenire creștinii din mai multe țări cum ar fi: Moldova, România, Ukraina, Rusia, Italia, Franța, Spania, Portugalia ș.a.

Anatolie Gârbu, preot, meșter popular, masterand la Facultatea de Litere, Studii filologice și spiritualitate creștină

Sursa: http://cifr.md/