Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

miercuri, 11 septembrie, 2013

Predică la tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Ne aflăm la o sărbătoare mare, la sărbătoarea celui mai mare sfânt, după Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Şi noi îi pomenim şi naşterea, şi soborul, dar îi cinstim în mod deosebit sfârşitul său mucenicesc, căci Sfântul Ioan Botezătorul este cel care L-a arătat lumii pe Mântuitorul Hristos, este cu adevărat apostolul pocăinţei; de la el au învăţat şi primii apostoli cum se poate apropia cineva de Mântuitorul lumii. El i-a avut ucenici pe Petru şi pe Andrei, pe Iacob şi Ioan, şi i-a învăţat ce însemnează pocăinţa. Şi el le-a arătat ucenicilor săi pe Mântuitorul lumii şi le-a spus: ,, Acesta trebuie să crească iar eu să mă micşorez!” şi după aceea le-a spus mai clar: ,, Eu de aceea am venit, ca să-L arăt pe Cel ce a venit să aducă lumina lumii, şi nu-L ştiam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: Peste care vei vedea Duhul pogorându-se şi rămânând peste El, Acela este care botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut aceasta, şi mărturisesc că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.”

Iubiţi credincioşi, viaţa fiecărui om este pusă sub semnul unei meniri pe pământ, menire pe care ne-o hărăzeşte Dumnezeu. După Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea cea mai înaltă, aceea de a-L boteza pe Mântuitorul. Nu L-a botezat cum ne botezăm noi, spre iertarea păcatelor, ci L-a botezat spre arătarea Preasfinei Treimi. De aceea, el mărturiseşte credinţa în Sfânta Treime. De asemenea, Sfântul Ioan Botezătorul are cea mai pilduitoare viaţă. Viaţa sa se deosebeşte de a tuturor oamenilor, tocmai de aceea fost vrednic să boteze pe Mântuitorul lumii, căci viaţa sa a fost o jertfă şi o asceză perpetuă. El a rămas orfan la un an de mama sa, Elisabeta, care l-a salvat de la moarte suindu-se cu el în munte, şi când soldaţii lui Irod se auzeau ropotind şi apropiindu-se de Elisabeta care a fugit în munte să-şi ocrotească pruncul, Elisabeta s-a sfâşiat de durere şi a strigat: ,, Doamne, mi-ai dat acest prunc la bătrâneţe; mare mi-a fost durerea că nu am avut copii, dar mai mare îmi va fi durerea dacă pruncul meu va fi ucis.” Şi întorcându-se spre stânca muntelui, a strigat: ,, Doamne, de voieşti ca pruncul acesta, aşa cum s-a proorocit de el, să fie lumină înaintea Domnului, să rămână, deschide stânca să intru cu pruncul şi să-l ocrotesc!” Şi apoi iarăşi s-a rugat: ,, Închide stânca, să rămân după stâncă, unde nu mai pot veni duşmanii pruncului meu!” Aşa s-a făcut, şi iată, Elisabeta a mai trăit puţine zile, căci soţul său, Zaharia, a fost ucis mai înainte, cerându-i-se pruncul, şi a fost ucis între templu şi altar, aşa cum spune Sfânta Evanghelie. Pruncul a rămas singur în pustiu; cum se poate descurca un prunc de un an, şi în pustiu? Pe el l-a păzit Dumnezeu, l-au ocrotit îngerii, s-a hrănit ca un ascet cu ceea ce i s-a adus de către îngeri. Apoi, ajungând să poată să înţeleagă, i s-au adus în minte de la Duhul Sfânt daruri bogate şi alese, şi a fost învăţat să se hrănească cu hrana din pustiu: cu lăcuste şi miere sălbatică. Lăcustele erau de fapt nişte muguri ce se găseau în pustiu, nu erau insectele la care ne gândim noi. Şi iată, aşa a crescut pruncul în pustie, nevăzând om şi rugându-se necontenit şi luând aminte la darurile cele nemăsurate ale lui Dumnezeu. Dar la 30 de ani glasul cel dumnezeiesc i-a grăit: ,, Ieşi la râul Iordan, unde va veni Iisus, să-L botezi pe Acesta şi să-L arăţi lumii!” Şi aşa a făcut Ioan. A început să strige din pustiu: ,, Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui! Orice vale se va umple şi orice deal se va pleca!” Glasul ca de tunet al Sfântului Ioan a fost auzit de popor şi au venit cu toţii la râul Iordan să vadă cine strigă, şi l-au văzut pe Ioan în îmbrăcămintea sa simplă. Era o figură de ascet, era îmbrăcat în haină de păr de cămilă şi avea cingătoare de piele la mijlocul său. Şi iată el striga şi zicea: ,, Cine voieşte să vadă pe Mântuitorul lumii, să vină să se boteze în râul Iordan şi să-şi măturisească păcatele!” Şi veneau oameni necontenit şi stateau în râul Iordan până îşi mărturiseau păcatele. Cei sinceri stăteau ore în şir şi îşi plângeau păcatele în râul Iordan. Dar fariseii văzându-l pe acesta cu înfăţişarea lui, necunscut de ei, îşi ziceau: ,, Cine e acest sălbatic? Ce să ne înveţe pe noi? Noi ştim legea, ce să învăţăm de la acesta?” Şi ştia Ioan gândurile lor, şi dacă pe ceilalţi îi primea cu bunăvoinţă, cu dragoste şi cu blândeţe, care veneau sinceri la Ioan să asculte învăţăturile sale, şi îi învăţa milostenia, spunându-le: ,, Cel ce are două haine să dea şi celui ce nu are! Cel ce are bucate, să facă asemenea!” , iar pe farisei, când se apropiau, le spunea: ,, Pui de vipere, de ce veniţi aici? Cine v-a arătat că veţi scăpa de osânda ce va să vină? Să faceţi roade vrednice de pocăinţă! De ce ziceţi voi că sunteţi îndreptăţiţi, că sunteţi urmaşii lui Avraam? Eu vă spun că Dumnezeu, şi din pietrele dinaintea noastră poate să ridice urmaşi lui Avraam! Securea stă la rădăcina pomului, şi pomul ce nu face roade se taie şi se aruncă în foc.” Şi aşa îi ruşina necontenit Sfântul Ioan Botezătorul pe fariseii şi pe saducheii care veneau la el cu făţărnicie, cu dispreţ, socotindu-se superiori şi mai învăţaţi decât Ioan. De asemenea, Ioan certa şi pe toţi cei ce trăiau în fără-de-legi. Orice om venea la el cu păcate îi vădea păcatul şi îi spunea ce a greşit şi cum trebuie să se întoarcă. De asemenea a auzit şi Irod despre Ioan şi a venit să stea de vorbă cu el, dar Irod se încurcase în păcat greu. Luase de soţie şi trăia cu femeia fratelui său, Filip; era şi el rege, pentru că atunci,Ţara Sfântă se împărţise, şi iată, Irod era umilit şi certat de Ioan. Dar Irod, cu toate acestea, îl întreba pe Ioan, şi Ioan îi răspundea, şi îl asculta, căci era înţelept, îi plăcea să-l asculte, dar era şi el îndurerat cumva că îl ceartă, îl mustră, şi îi spune să lepede pe ţiitoarea, pe concubina pe care o avea, care era rudă cu el de sânge. Şi Irodiada era şi ea certată. De aceea, Irodiada i-a spus lui Irod: ,, Pune-l în temniţă pe acest nemernic care îmi aduce atâta supărare!” Şi din temniţă striga Ioan, şi uneori Irodiada auzea cuvintele pe care le striga Ioan. Era pus în lanţuri, dar acolo se ruga necontenit. Şi Irodiada căuta un prilej cum să-l piardă. I-a spus de mai multe ori lui Irod: ,, Să-l omori pe acesta care ne tulbură liniştea şi dragostea şi toată fericirea noastră!” Dar Irod se temea să-i facă ceva lui Ioan pentru că tot poporul îl cinstea şi îl socotea ca pe un prooroc. Dar a găsit Irodiada prilej să-i facă ziua de naştere lui Irod şi să cheme acolo căpeteniile oştirii, şi dregătorii şi soldaţii şi toţi fruntaşii poporului. Şi ea a pregătit ospăţ mare, şi i s-a turnat să bea vin mai mult, şi Irod se ameţise deja. Atunci, ştia Irod că are Irodiada o fată, Salomeea; a dorit să vadă pe aceasta jucând, şi a jucat in faţa lui Irod şi a tuturor oaspeţilor şi a cântat cântece necuviincioase şi jocuri necuviincioase a jucat. Lui Irod i-a plăcut, mai ales că nici nu mai inţelegea mare lucru pentru că era plin de băutură, dar, în această stare a gândit că trebuie să o răsplătească pe acea fiică a Irodiadei, şi a întrebat-o: ,, Iată, pentru că mi-ai făcut această bucurie de ziua mea, vreau să te răsplătesc. Cere-mi ce voieşti şi-ţi voi da!” Şi apoi s-a jurat: ,, Îţi voi da orice îmi vei cere, din ce am, până la jumătate din regatul meu.” Copila era tânără şi fără minte, nu ştia ce să ceară. S-a dus la mama ei care era după uşă şi a întrebat-o ce să ceară, şi ea i-a spus: ,, Cere-i capul lui Ioan botezătorul!” Şi s-a dus fata şi a spus: ,, Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan botezătorul!” Irod a rămas încremenit. S-a şi înspăimântat, dar a rămas şi nedumerit; nu ştia ce să înţeleagă. Toţi mesenii se uitau la el. Cu toate că îl preţuia pe Ioan, s-a întristat, dar văzând că toţi se uitau la el să împlinească dorinţa pentru care se jurase, de ruşine, din cauza beţiei, din cauza păcatului desfrâului, i-a acceptat dorinţa fetei. Şi a trimis un soldat în temniţă să taie capul lui Ioan şi l-a adus pe tipsie la Irod şi Irod i l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Toţi priveau să vadă ce se va mai petrece. Irodiada era plină de mânie şi de dorinţă de răzbunare; ar fi izbit capul de pereţi dar se temea că poporul preţuia, şi atunci s-a gândit măcar puţin să se răzbune. I-a înţepat limba lui Ioan, şi limba atunci a grăit: ,, Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău!” I-a mustrat pe amândoi. Irodiada s-a înspăimântat şi a poruncit să fie luat capul şi să fie ascuns într-un loc ferit, chiar în locul din apropierea Muntelui Eleonului de unde s-a înălţat Domnul la cer, şi acolo a ascuns Irodiada capul lui Ioan, iar trupul a fost luat de ucenici şi ascuns într-un pământ de unde să-l scoată cine va dori.

Iubiţi credincioşi, iată vedem aceste contradicţii astăzi, la această sfântă sărbătoare. Cel drept este nedreptăţit, cel bun este batjocorit, cel ce spune adevărul este osândit; minciuna stă sus, nelegiuirea stă de asemenea sus, în palatul lui Irod, răutatea stătea sus în palatul lui Irod, şi jos în temniţă, în beciul casei stătea cel drept care avea dreptarul legii. Ce zi tristă este! Pentru că cel ce învăţase mulţimile şi pregătise venirea Mântuitorului lumii, botezase pe Mântuitorul lumii şi îl arătase lumii, iată este mucenic. Dar toate acestea par ca o nedreptate pentru omul cel firesc, care vrea să fie numai bine în lumea aceasta. Toţi oamenii caută să le fie mai bine, să aibă confort, să aibă belşug în casă, să aibe prieteni, să se desfăteze. Oare acesta e scopul vieţii noastre? Ne arată Sfinţii Părinţi care tălmăcesc momentul acesta că scopul vieţii noastre este altul. Iată care a fost motivaţia pentru care Ioan a primit această moarte mucenicească. Despre el Mântuitorul a spus că este cel mai mare dintre cei născuţi dintre femei; mai mare decât el nu este altul. Şi iarăşi le-a spus ucenicilor Săi, celor care au fost ucenicii lui Ioan: ,, De ce aţi mers în pustie? De ce aţi ieşit, ce aţi vrut să vedeţi? Oare trestie clătinată de vânt? Aţi venit să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Cei îmbrăcaţi în haine moi se află în casele regilor. Aţi venit să vedeti un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc!” Pentru că Împărăţia Cerurilor din zilele lui Ioan Botezătorul începe să se dobândească. Şi nu o dobândesc decât cei ce se silesc să o aibă. Ce vor să spună aceste cuvinte? Omul care vrea să se mântuiască, să ajungă în împărăţia cerurilor trebuie să se străduiască, să se jertfească, să creadă, să primească toate nedreptăţile, toate supărările, toate lipsurile, toate chinurile; să le primească pe acestea cu bucurie şi cu dragoste, pentru că cine le primeşte aşa, cu adevărat împlineşte o jertfă şi prin jertfa sa se face părtaş la jertfa lui Hristos. De aceea, iată, trebuie să înţelegem că cine vrea să aibă parte de Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să urmeze lui Hristos şi Sfântului Ioan Botezătorul, să facă lumină înaintea căii vieţii sale, cum spune psalmistul: ,, Că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.” Această lumină trebuie să fie în mintea omului, în inima lui, dar şi în vorbele şi în faptele lui. De aceea, noi astăzi învăţăm de la Sfântul Ioan Botezătorul că nu putem să ajungem la Dumnezeu fără jertfa vieţii noastre, cum nici Dumnezeu nu a ajuns să se întâlnească cu noi fără jertfa Fiului Său. De aceea, viaţa noastră trebuie să devină o jertfă, nu o bucurie şi o desfătare continuă, şi vedem aici motivele pentru care nu putem ajunge. Motivele le vedem la Irod, care nu l-a ocrotit pe Ioan, ci şi-a ocrotit păcatul. Iată de unde a pornit uciderea: de la păcatul beţiei. Beţia întunecă mintea, beţia aduce mărire, beţia aduce confuzie, aduce orice răutate; dacă o întâlneşte în cale, beţivul se învoieşte cu acea răutate. De aceea, iată că beţia l-a făcut pe Irod să promită şi să şi împlinească ceea ce a promis. A promis rău şi a împlinit rău, pentru că din beţie nu se poate zămisli ceva bun, ci numai ceva rău. De asemenea a ucis pe Ioan ca să poată să trăiască în desfrâu. Şi-a mângâiat patima ca să ucidă adevărul. De asemenea, s-a lăcomit faţă de cel ce era postitor. Iată, vedem aici că păcătoşii au de multe ori, în lumea aceasta, parte de zile bune, de ani cu belşug, de desfătare, în timp ce drepţii se chinuiesc şi unii sfârşesc în mucenicie, alţii în asceză severă, alţii în condamnarea semenilor lor în nedreptate. De aceea, iată, se cuvine să învăţăm şi din cuvintele dar şi din faptele şi viaţa Sfântului Ioan Botezătorul. Căci Sfântul Ioan Botezătorul rămâne dascălul pustiei, învăţătorul şi dascălul luminii, al bucuriei celei duhovniceşti şi al jertfei celei materiale. El nu a dorit nimic din viaţa aceasta, ci a adorit să-şi ocrotească sufletul.

Iubiţi credincioşi, toate aceste nedreptăţi au fost îngăduite de Dumnezeu, ca să ne arate Dumnezeu că suferinţa şi mucenicia duc la lumină şi la bucurie. Sufletul lui Ioan, după ce a fost ucis, s-a despărţit de trup şi a coborât la iad. Aici se aflau sufletele tuturor strămoşilor. Poarta iadului, când a coborât Ioan s-a închis. De ce s-a închis? Pentru că sufletul lui Ioan era îmbrăcat în lumina harului dumnezeiesc. Pentru că în pântecele mamei sale aflându-se, la şase luni, Maria a venit la Elisabeta şi a salutat-o: ,, Bucură-te Elisabeta, rudenia mea!” Şi când a spus aceste cuvinte deodată pruncul a săltat în pântecele ei, şi Elisabeta primind dar proorocesc, a şi rostit de ce a săltat pruncul de bucurie, spunând: ,, Iată, cum a ajuns glasul închinării tale s-a bucurat pruncul meu, şi eu mă minunez de unde mi-e cinstea aceasta, ca să vină la mie Maica Domnului meu?” Cu toate că era rudă Maria cu Elisabeta, nu-i mai zice ,,nepoată” , ci îi spune ,, Maica Domnului meu” , pentru că a cunoscut-o pe ea ca cea mai curată şi mai sfântă, fără de păcat, şi a cunoscut rodul pântecelui său, căci ce se zămislise într-însa era de la Duhul Sfânt. Şi astfel, Mântuitorul care tocmai se întrupase şi luase trup din Maria, prin harul lui Dumnezeu, prin pogorârea Duhului Sfânt a trimis razele Duhului Sfânt şi la Sfântul Ioan. De aceea el a primit aceasta cu moarte mucenicească. Şi trebuie să spunem că, dacă pruncii după botez se îmbracă în darul Duhului Sfânt, Ioan a luat darul Duhului Sfânt anticipat, pentru că nici nu ştim dacă a păcătuit Ioan, maimult credem că nu a păcătuit, că viaţa lui a fost în pustiu, plină de rugăciune şi de sfinţenie, dar a avut păcatul strămoşesc. Şi iată, razele Duhului Sfânt l-au ajuns pe Sfântul Ioan şi apoi, când a fost tăiat capul său el a primit botezul sângelui. Tocmai de aceea, pogorându-se la iad s-au înspăimântat portarii iadului şi au închis uşa iadului căci sufletul lui Ioan era plin de strălucire; au început să se lumineze şi ceilalţi, şi părinţii săi care erau în iad, Zaharia şi Elisabeta, şi Adam şi Eva şi proorocii şi toţi dreţii Vechiului Testament căci numai aceştia au putut să primească raze de lumină de la Ioan, care fuseseră temători de Dumnezeu şi voiau să plinească voia lui Dumnezeu, dar din neputinţă şi din puţină nepăsare n-au împlinit-o. Aşadar, Sfântul Ioan Botezătorul a fost înainte mergător şi la iad, nu numai pe pământ. El ne este şi nouă înainte mergător pentru că ne arată nouă pe Mântuitorul lumii. Glasul său trebuie să-l auzim în fiecare zi, şi degetul său care arăta pe Mântuitorul să-l simţim în fiecare zi. El ne spune necontenit să privim spre cer acum, unde s-a înălţat Mântuitorul, şi el ne spune: ,, Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii! Acestea spunându-ne Sfântul Ioan să-l pomenim şi noi în fiecare zi, şi mai ales în ziua de marţi, care este închinată în fiecare săptămână Sfântului Ioan Botezătorul.

Iubiţi credincioşi, Sfântul Ioan Botezătorul este cel dintâi monah, pentru că a trăit în pustie în viaţa cea mai aspră şi în rugăciune continuă. De aceea îl rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul ca toate cele care le avem de întâmpinat, să le întâmpinăm în viaţa aceasta cu bucurie şi cu jertfă. Când ne doare ceva să nu cârtim; să ne gândim din ce cauză ne doare. Când păcătuim să nu continuăm, să ne oprim şi să ne căim, gândindu-ne că stricăm chipul lui Dumnezeu din noi, ne îndepărtăm şi ne înstrăinăm de Dumnezeu. De aceea se cuvine să ne rugam Sfântului şi Botezătorului Ioan: Sfinte Ioane, proorocule şi înaintemergătorule şi botezătorule şi mucenice şi bunule învăţător care ne-ai învăţat prin cuvânt, dar mai ales prin faptă ce însemnează iubirea faţă de Dumnezeu, şi în acelaşi timp ne-ai învăţat ca şi noi să fim gata de jertfire, de mucenicie, pentru că Hristos este Cel ce ne dă viaţă şi el ne întăreşte şi ne spune că cine a pierdut viaţa, acela cu adevărat începe să moară pentru cel ce s-a făgăduit lui Dumnezeu.

Cei ce vă îndoiţi în credinţă, cei ce vă deznădăjduiţi, cei ce nu aveţi permanent viaţa unită cu Hristos, cei ce nu jertfiţi zilele de post, cei ce nu faceţi bine altora, cei ce nu opriţi răul de la dumneavoastră, de la semenii care îi aveţi în calea voastră, aceia nu lucraţi împărăţia lui Dumnezeu. De aceea se cuvine ca fiecare dintre noi, luând aminte la cuvintele Sfintei Evanghelii că el ne-a chemat şi ne-a hărăzit bucuria şi bunătatea sa; dar la acestea nu se poate ajunge decât pe nişte trepte de suiş, şi treptele de suiş sunt ale jertfelor noastre. Când ne jertfim cu nădejde, cu credinţă şi cu dragoste mai urcăm o treaptă către Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu pe suişul treptelor şi să-l rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul cu aceste cuvinte duioase: Sfinte şi Proorocule Ioane, Botezător al Domnului şi Mântuitorului nostru, ajută-ne pe noi astăzi, în această sfântă zi, şi dăruieşte celor ce năzuiesc spre tine Doamne, să aibe mintea ageră, cuget curat, inimă înfrântă şi smerită, dar şi trează, pentru că toţi, împreună, să vă întoarceţi la casa părintească şi să cereţi iertare, cum a cerut Sfântul Ioan Botezătorul când i-a spus Mântuitorului: ,, Eu sunt ţărână, cum să fiu botezat de Tine?” ,, Lasă acum, că aşa se cuvine să împlinim toată dreptatea.” Prin rugăciunile Sfântului Ioan Botezătorul dreptatea noastră o plineşte Dumnezeu, dar Dumnezeu trebuie să ne găsească în toată vremea şi în tot ceasul, şi mai ales la ceasul sfârşitului nostru să ne găsească în rugăciune, în priveghere, în dragoste, în iertare, în bunătate, în credinţă, să ne arate calea cea bună şi să ne izbăvească de ce e rău. Acestea îl rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul, să ne fie necontenit mijlocitor şi rugător către Mântuitorul şi noi cu razele sale, să ne înţelepţim, să ne sfinţim şi să ne mântuim. Amin!

Sursa: arhiepiscopiatomisului.ro