Părintele Boris Canţer, parohul paraclisului „Cuv. Serafim de Sarov” de pe lângă Azilul Republican de Bătrâni din Chişinău, a împlinit recent patruzeci de ani din ziua naşterii şi cincisprezece ani de slujire la altarul Domnului. De-a lungul activităţii sale pastorale a reuşit să creeze în cadrul azilului o mică, însă, unită comunitate religioasă. Paraclisul în care slujeşte este un loc re regăsire şi de dobândire a speranţei pentru zeci de persoane în etate.
Cu ocazia frumosului popas aniversar, am hotărât să-i solicităm părintelui un interviu:
– De unde vine părintele Boris Canţer?
– M-am născut în s. Sălcuţa, r. Căuşeni. De mic am avut o dragoste aparte pentru cele sfinte şi prin bunăvoinţa lui Dumnezeu am urmat studiile la şcoala duhovnicească din Chiţcani, iar în anul 2005 am absolvit Academia Teologică din Chişinău. Fiind hirotonit preot, am fost numit cleric la paraclisul „Cuv. Serafim de Sarov” de pe lângă Azilul Republican de Bătrâni din Chişinău, unde slujesc până astăzi. Venind aici, cu ajutorul conducerii instituţiei, a bătrânilor din cadrul azilului şi a oamenilor de bună credinţă, am reuşit să deschidem paraclisul în jurul căruia s-a consolidat o comunitate de creştini.
– În afară de acest azil, mai sunt asemenea instituţii care să aibă lăcaşe de cult?
– Actualmente sunt deschise capele pe lângă azilurile de bătrâni din Bălţi şi Dubăsari, Azilul Republican de Bătrâni din Chişinău fiind prima instituţie de acest gen căreia i-a fost repartizat un slujitor al Mitropoliei Moldovei.
– Vorbiţi-ne despre activitatea pastorală din cadrul instituţii.
– Sunt dificultăţi, deoarece o parte dintre bătrânii de aici fie sunt ţintuiţi la pat, fie suferă de deficienţe mentale, astfel că consilierea pastorală trebuie adaptată pentru fiecare caz în parte. E dificil şi solicitant, însă ne străduim să dăm fiecărui creştin în parte răspunsul şi nădejdea de care are nevoie.
– Care mai sunt particularităţile slujirii în cadrul acestei instituţii?
– Într-o parohie din sat sau din cartierul unui oraş preotul are în jurul său un nucleu de credincioşi împreună cu care sunt luate decizii importante cu privire la viaţa parohială, sunt realizate diverse lucrări sociale, activităţi cu tinerii, etc. Aici, însă, situaţia este diferită, mulţi bătrâni au nevoie de atenţie specială şi nu îi poţi implica în vreo activitate, căci ei singuri au nevoie de ajutor.
– Cu ce mesaj veniţi către cei care şi-au lăsat părinţii într-un azil?
– Cred că fiecare om trebuie să-şi aducă aminte de sacrificiile pe care le-au făcut părinţii ca să-l crească, iar atunci când greutăţile îl apasă şi crede că nu mai reuşeşte să întreţină şi un bătrân, să-şi pună încrederea în Dumnezeu şi să fie gata să răsplătească dragostea şi grija părintească cu orice preţ. Viitorul este imprevizibil, aşa că cel care a adus astăzi pe cineva aici, ar putea fi adus el însuşi mâine. Să nu ne temem de greutăţi, ci să avem credinţă pentru a le depăşi.
– Ce aţi reuşit să învăţaţi în cei 15 ani de slujire preoţească?
– Aici am avut ocazia să văd durerea şi s-o trăiesc alături de bătrânii singuratici, pe care încercăm să o depăşim prin rugăciune. Am învăţat să-i înțeleg și să-i apropii de mine pe acești oameni care de fapt nu trebuiesc celor din jur. În primii m-am confruntat cu multe greutăți, însă am înțeles că nu am dreptul să-i părăsesc și trebuie să mă rog alături de ei în continuare.
Dumnezeu e cu noi, fapt demonstrat de cele două icoane ale Sf. Serafim de Sarov care izvorăsc mir și a icoanei Maicii Domnului ce se schimbă la față. Acești pereți au văzut lacrimi amare și au ascultat cele mai sincere rugăciuni. Din fericire mulți bătrâni l-au găsit pe Domnul în azil și s-au întors la cele sfinte, pocăindu-se.
– Vârsta de 40 de ani pe care aţi împlinit-o recent este practic o pistă de lansare pentru noi realizări, ce planuri de viitor aveţi?
– Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor de bună credinţă vrem să finisăm Biserica ”Sf. Vineri” a cărei lucrări de construcţie au început în anul 2011. Sperăm că acest lucru se va realiza cât de curând, deoarece adesea paraclisul este neîncăpător pentru mulţimea de credincioşi care vine la rugăciune.
– Părinte Boris, ce-am putea face noi, creștinii, pentru bătrânii aflați în aziluri?
– Vreau să-i îndemn pe toți să facă milostenie, căci acești oameni sunt bucuroși și de un singur măr, care le-ar putea aduce aminte de casă. Pe confrații mei slujitori i-aş ruga să nu uite de aceste instituţii sociale, iar pe tineri îi îndemn să vină la noi la slujbe, deoarece aici vor învăţa smerenia şi sinceritatea, care într-un final duc spre mântuire.
– La mulţi ani.
A consemnat Prot. Octavian Moşin