Sfânta Muceniţă Tatiana, diaconiţa, pe care Biserica noastră o pomeneşte astăzi, s-a născut în Roma veche, într-o familie nobilă, dar care cunoscuse credinţa creştină şi o păstra în taină din cauza persecuţiilor împăratului roman Antonim Eliogabal (218-222), renumit pentru fărădelegile sale. Tatăl Sfintei Tatiana fusese de trei ori consul, însă era creştin binecredincios şi temător de Dumnezeu, păzind în taină credinţa cea dreaptă, pe care a împărtăşit-o şi fiicei sale. După moartea persecutorului Antonim, pe tronul Romei a urcat tânărul împărat Alexandru Sever (223-235). Avea doar 16 ani când a ajuns la domnie. Mama sa era creştină, Mammea, de la ea învăţând să-L cinstească pe Hristos, însă nu cu dreaptă credinţă, acceptând şi cultul zeilor, în palatul său găsindu-se, pe lângă chipul lui Hristos, şi statuile zeilor Apolo şi Orfeu, dar şi imaginea lui Avraam, cel din legea veche. Alexandru, deşi nu-i prigonea pe creştini, ca cel născut din maică creştină, era amăgit de antipaţii săi, care făceau mult rău celor ce-L cinsteau pe Hristos.
Pentru râvna cu care slujea Biserica, Sfânta Muceniţă Tatiana a suferit martiriul în timpul acestui împărat, refuzând să jertfească idolilor.
Cutremur în templu, în urma rugăciunii ei
Ajungând la vârsta majoratului, sfânta muceniţă nu a voit să se mărite, ci a ales să trăiască în curăţie şi în dragoste faţă de Hristos, rugându-se ziua şi noaptea, ajutându-i pe cei bolnavi şi nevoiaşi. Părinţii sfintei nu s-au împotrivit acestei hotărâri, aşa că sfânta a mers mai departe, punându-se cu totul în slujirea bisericii. Datorită curăţiei în care îşi ducea viaţa, Sfânta Muceniţă Tatiana a fost aşezată de Biserica din Roma în rândul diaconiţelor.
Deşi împăratul nu era cel care-i prigonea pe creştini, primejdia venea din partea dregătorilor mai mari sau mai mici, care căutau cu tot dinadinsul să dezrădăcineze credinţa în Hristos. Aşa se face că s-a dezlănţuit o mare prigoană, iar sfânta muceniţă care l-a mărturisit fără frică pe Hristos înaintea acestora a fost prinsă şi supusă la chinuri groaznice.
Mai întâi a fost dusă în templul zeului Apolo, pentru a-l cinsti şi a-i aduce jertfe. Ea însă s-a rugat lui Hristos, şi îndată s-a făcut cutremur, iar statuile zeului au fost distruse împreună cu o parte a templului. Foarte mulţi persecutori şi idolatri au murit atunci, iar diavolii care-şi făcuseră locaş între zidurile templului aceluia au fugit, tânguindu-se în întuneric.
S-a rugat pentru chinuitorii ei, iar unii dintre aceştia s-au întors la Hristos
Multe chinuri şi bătai a suferit sfânta de la cei necredincioşi. Astfel, pe când era chinuită de ighemoni, îngerii din ceruri au venit în ajutorul ei, stând nevăzuţi lângă dânsa şi lovindu-i pe cei ce o chinuiau, iar aceştia, nesuportând chinuirea nevăzută, îl rugau pe judecător să le poruncească să înceteze chinul muceniţei, pentru că se simţeau mai munciţi decât ea.
În aceste momente de durere, Sfânta Tatiana se ruga pentru chinuitorii ei, ca şi aceştia să cunoască adevărul. Nu a durat mult şi rugăciunea ei a fost auzită, iar ighemonilor li s-a arătat o lumină cerească, care deschizându-le ochii sufletelor au putut vedea pe cei patru îngeri care stăteau în ajutorul sfintei, şi căzând cu faţa la pământ au zis: „Iartă-ne, slujitoarea adevăratului Dumnezeu, iartă-ne de cele ce ţi-am făcut fără de voie.”
Toţi aceştia, opt la număr, au devenit într-o clipă, din persecutori, martiri prin mărturisirea lui Hristos, botezându-se în sângele lor după ce li s-au tăiat capetele.
Aruncată în foc şi dusă la fiare
În altă zi, muceniţa a fost dusă de judecător la templul zeiţei Artemis, pentru a aduce jertfă acesteia. Fecioara s-a arătat ca şi cum s-ar fi învoit acestui compromis şi, ajungând ea în apropierea templului, diavolul care locuia aici s-a cutremurat de venirea ei, şi a zis: „Vai mie, vai mie!, unde voi fugi de la Duhul Tău, Dumnezeule al cerului, pentru că foc din cele patru unghiuri ale templului mă izgonesc?”.
În momentul în care sfânta s-a apropiat de templul acesta, fulgere au coborât la rugăciunea ei din cer, arzând templul şi tot ce era în el. Altă dată, chinuitorii au aruncat-o în foc, dar focul nu o ardea potolindu-şi puterea şi cinstind pe roaba lui Hristos.
După multe chinuri care nu au făcut-o să-i cinstească pe idoli, ighemonii au aruncat-o la un leu, crezând că acesta, flămând fiind, o va sfâşia. Leul, simţind sfinţenia muceniţei, s-a aşezat la picioarele ei. După ce a fost luat de lângă dânsa, leul a atacat pe unul dintre ighemoni, omorându-l.
I-au tuns părul, crezând că aşa o vor birui
După foarte multe încercări de a o face pe sfântă să renunţe la credinţa creştină, ighemonii i-au tuns părul capului, crezând că aşa o vor birui. După ce au tuns-o, au închis-o în templul zeului Die, pentru că li se părea că de acum nu mai putea face nici un rău idolului lor, de vreme ce, o dată cu părul, s-au luat de la dânsa şi vrăjile. După două zile, ighemonii au venit la templu pentru a aduce jertfă zeului Die, dar când au intrat au găsit idolul sfărâmat şi pe sfânta luminată în rugăciune; toate rănile muncilor pe care le suferise parcă nu existaseră niciodată.
După mai multe pedepse (bătăi, scoaterea ochilor, flagelarea cu biciul, aruncarea în temniţă, tăierea sânilor, aruncarea la fiare, aruncarea în foc), care nu au avut nici un rezultat, judecătorul a hotărât moartea sfintei prin tăierea capului.
Scos din dregătoria sa, lângă dânsa a suferit martiriul, prin decapitare, şi tatăl ei.
Muceniţa care a poposit în cetatea Băniei
Moaştele sfintei au ajuns pentru prima dată în ţara noastră în anul 1204, atunci când renumita familie a Asăneştilor îi aduce capul la Târnovo şi apoi la Bucovăţ, lângă Craiova. În anul 1393, capul sfintei este dus de la Roma la Niceea, şi apoi la biserica „Sfinţii Apostoli” din Constantinopol.
După ce Constantinopolul cade sub turci (1453), în timpul domniei lui Neagoe Basarab boierii Craioveşti aduc capul sfintei muceniţe Tatiana, împreună cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistriţa, în judeţul Vâlcea.
Cu prilejul sfinţirii bisericii domneşti din Curtea de Argeş, au fost aduse moaştele Sfintei muceniţe Tatiana (capul) de la Mănăstirea Bistriţa, alături de cele ale sfinţilor Serghie şi Vah.
După reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei a fost depus mai întâi la Episcopia Râmnicului şi apoi adus la Catedrala mitropolitană „Sfântul Dimitrie” din Craiova, unde se găseşte şi astăzi. Capul sfintei muceniţe a venit la Craiova, alături de moaştele Sfântului Nifon şi de cele ale sfinţilor Serghie şi Vah, prin stăruinţele mitropolitul Olteniei din aceea vreme, Firmilian. Astfel, prin hotărârea Sfântului Sinod şi prin rânduiala lui Dumnezeu, capul sfintei se găseşte şi astăzi la Catedrala mitropolitană din Craiova.
Nume cu rezonanţă latină şi de cinstire slavă
Numele muceniţei este de origine latină şi derivă din numele bărbătesc Tatius, nume purtat şi de un rege al Sabelilor. Cu toate acestea, este un nume foarte des folosit în spaţiul slavon, sfânta găsindu-se la mare cinste în bisericile Rusă, Ucraineană şi chiar Basarabeană.
În cinstea sfintei muceniţe s-au construit în Rusia numeroase mănăstiri şi biserici.