Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:42, luni, 11 decembrie, 2017

Pelerini moldoveni pe urmele Mântuitorului, în Țara Sfântă, la râul Iordan

 

Duminică, 10 decembrie 2017, în contextul pelerinajului în Țara Sfântă, ÎPS Mitropolit Vladimir, însoțit de PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PC Părinte Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, PC Părinte Arhimandrit Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana, Prot. mitr. Oleg Vieru, directorul Centrului de Pelerinaje „Pelerinul Ortodox”, preoți și mireni din cadrul Mitropoliei Moldovei, au ajuns la râul Iordan, unde conform tradiției au săvîrșit sfințirea cea mică a apei.

Aici la râul Iordan, de-a lungul timpului s-au petrecut nenumărate minuni iar cea mai important și frecventă minune care se petrece anual în ziua de Bobotează este Întoarcerea Ioardanului Înapoi. Iordanul este un râu cu un debit foarte mic și care curge foarte lin. După ce Patriarhul Ierusalimului aruncă Crucea de trei ori, uneori mai devreme, alteori după mai mult timp, minunea se produce. În mod concret, Iordanul nu se întoarce înapoi.

Oamenii de ştiinţă care au supus spre analiză moleculele din Iordan mărturisesc cu privire la acest eveniment că anterior sfinţirii apei moleculele sunt în stare latentă, parcă dorm, iar ulterior Slujbei de sfinţire a apei aceleaşi molecule devin foarte active şi se aşază într-un ,,dans al bucuriei”.

În acest context este important să amintim că Iordanul – în evreieşte numit ,,Nahar ha Yarden”, adică ,,râul care coboară” are pe parcursul său din Munţii Hermonului, prelungire a Munţilor Libanului până la vărsarea sa în Marea Moartă, o diferenţă de nivel de 800 metri. Lungimea Iordanului este de 360 kilometri, incluzând numeroasele curbe de pe calea de curgere, lăţimea sa este de 27-45 metri, iar adâncimea sa este de 1,5-3,5 metri.

Locul unde Domnul Hristos a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul a fost cinstit dintotdeauna de creştini. Aici s-au aşezat în perioada primară a Bisericii numeroşi pustnici, s-au întemeiat chinovii creştine şi numeroşi creştini s-au mântuit în aceste locuri. La sfârşitul secolului al III-lea, Sfânta Împărăteasă Elena a traversat Iordanul şi a vizitat peştera unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul şi dealul de unde Proorocul Sfânt Ilie a fost luat la cer. Scriitorii bizantini numesc acest ultim loc Dealul Ermon, precum spune şi Împăratul David: ,,Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de tine din pământul Iordanului şi al Ermonului, din munte mic” (Psalmi 41, 8). În preajma acestor locuri, Sfânta Elena a construit o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul. Cercetările recente au descoperit ruinele a numeroaselor basilici bizantine ridicate aici şi urme de viaţă a sute de creştini râvnitori care şi-au împlinit dorul după Dumnezeu în aceste locuri.

În a doua parte a zilei  pelerinii moldoveni au vizitat Mănăstirea Sfântului Cuviosului Teodosie cel Mare.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media