Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

18:42, sâmbătă, 22 iulie, 2017

Pelerinaj pe biciclete la Mănăstirea Dobrușa

La data  de  16 iulie, în satul  Sămășcani, r-nul Șoldănești a avut loc o activitate inedită, în care au fost încadrați  tinerii din parohia Sămășcani.

Tinerii au făcut o călătorie deplasîndu-se cu bicicletele pe o distanta de 27 km spre Mănastirea Dobrușa. Acest eveniment   fiind organizat de către  parohul  bisericii  din satul Sămășcani, Arhim. Mihail (Fagurel)  astfel promovînd  un mod sănătos de viața,  cît  și transportul ecologic.

Unul dintre obiectivele acţiunii noastre este de a ne deconecta de la ritmul alert al vieţii cotidiene, vizitând locuri pline de har şi sfinţenie. La acest prim pelerinaj au participat mulţi tineri şi copii, precum şi alte persoane mai în vârstă. Astfel putem să împărtăşim împreună momente frumoase, hazlii, uneori memorabile ce demonstrează că pelerinajul pe bicicletă este şi o provocare pe măsură, dar şi un generator de mari satisfacţii“, a declarat Arhim. Mihail Fagurel, inițiatorul pelerinajului.

„Sunt bine cunoscute beneficiile pe care le are mersul pe bicicletă asupra sănătăţii noastre. Alături de aceasta, ne dorim ca prin aceste pelerinaje pe bicicletă, care au devenit o frumoasă tradiţie la biserica noastră, să pătrundem în tainele spiritualităţii ortodoxe, dar şi să ne bucurăm de frumuseţile naturii prin care Îl putem descoperi şi pe Însuşi Dumnezeu“, a afirmat Dna Angela Muntean, asistenta medicală care a însoțit pelerinii pe parcursul traseului.

Pelerinajul a început cu un Tedeum oficiat în curtea bisericii. Primarul satului Sămășcani, Dna Lilia Gavrilan, prezentă la eveniment a menționat că  este nespus de bucuroasă că și în satul Sămășcani se promoveaza un mod sănătos de viață.

După ce au parcurs 8 km tinerii au făcut un popas în satul Chipeșca, după care s-au întâlnit cu bicicliștii din satul Răspopeni  și împreună  s-au îndreptat spre Mănăstire, unde s-au închinat la sfințenii. Mai apoi au ținut calea spre satul Dobrușa.

La biserica  din Dobrușa  d-na profesoară de religie de la școala  din localitate Rita Cozma a relatatat tinerilor date despre înființarea bisericii  și mici istorioare ale satului.

Tinerii pelerini au fost surprinși de  istoria pe care o are biserica și perioadele grele prin care a trecut. După ce s-au povestit atâtea lucruri frumoase și interesante, pelerinii au pornit înapoi spre  satul Sămășcani.

Participanții la pelerinaj s-au arătat mulțumiți de o astfel de oportunitate și au menționat că așteaptă cu nerăbdare o nouă ediție a pelerinajului. În această ordine de idei, Arhim. Mihail (Fagurel) a menționat că următoarea călătorie  la locurile sfinte  va fi  în  a doua jumătate  a lunii august,  la Mănăstirea cu hramul Sf. Dumitru din satul Pripiceni, r-nul Rezina.

Protopopiatul Șoldănești