Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

sâmbătă, 28 aprilie, 2012

Părintele Valentin Țarălungă: ”N-am fost eu cel judecat, ci Hristos!”

În vara anului 2010,  în comuna Mihăileni Vechi din raionul Râșcani, un bebeluș de o lună și jumătate a decedat după săvârșirea Tainei Sfântului Botez. Acest caz a explodat în mass-media cu titlul: ”Copilul înecat la botez”. A fost deschis un dosar penal pentru omor din imprudență. Mai târziu, la 21 noiembrie 2011, preotul care a oficiat botezul, Valentin Ţarălungă, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare, la Penitenciarul nr. 11. După 4 luni și jumătate, conform ultimei expertize medico-legale, nevinovăția Părintelui Valentin a fost demonstrată. Copilul suferea de o dereglare pulmonară, ceea ce i-a și provocat decesul. Pe data de 6 aprilie 2012, părintele a fost eliberat din detenție.

–          Părinte povestiți-ne despre cazul din iulie 2010, care a zguduit întreaga republică.

–          Pe data de 22 iulie 2010, am săvârșit Taina Sfântului Botez asupra unui prunc care a împlinit 40 de zile.  La 30 de minute după botez bebelușul a decedat. Părinții m-au declarat vinovat de  moartea copilului. În declarațiile pentru presă, aceștia m-au acuzat de neglijență, menționând că nu i-am acoperit pruncului căile respiratorii înainte de a-l scufunda.

Prima expertiză medico-legală efectuată la Râșcani a fost una ironată. Nu-mi este frică să afirm că la mijloc au fost sume de bani și interese meschine împotriva Bisericii. Medicii știau că copilul nu s-a înecat la botez, dar au preferat să tacă. Mai târziu, conform  expertizei medico-legale efectuată la Chișinău, a fost demonstrat că lichidul roz spumos din plămânii copilului nu era apa din cristelniță. Pruncul suferea de o dereglare pulmonară. Astfel, boala copilului e un rezulat al vieții nesănătoase a părinților.

–          Cum s-au justificat părinții copilului după ce ați fost achitat?

–          Părinții continuă să mă acuze de  moartea bebelușului. Chiar dacă am stat patru luni și jumătate în închisoare, fiind nevinovat. Am spus-o și-o mai repet- nu le port ură, chiar dacă au cerut ca să fiu oprit din slujbă.

–          Cum au fost aceste luni între zidurile Penitenciarului 11?

–          Grele. Însă îi mulțumesc Domnului pentru toate.  Recunosc, această încercare m-a schimbat, mi-a întărit și mai mult credința în Dumnezeu. Acele ziduri în care mulți stau disperați, te impun să-ți analizezi fiecare faptă de-a lungul vieții. Acolo am trăit de toate: frică, durere, dar și speranță. Au fost tentative să-mi dea substanțe stupefiante, am fost amenințat și batjocorit… Acolo te distrug moral.

–          Ce înseamnă speranța pentru dumneavoastră?

–          O rază de lumină. Doar ea are puterea să te ridice atunci când ești la pământ. Numai nădejdea te ajută să nu uiți că Dumnezeu este cu noi.

–          De ce vă era frică cel mai mult acolo?

–          Să nu cad pradă disperării. Îmi făceam griji de familie, apropiați, credincioși cucare am întrerupt comunicarea.

–          Cine au fost cei care v-au susținut în acele momente grele?

–          Mă bucur că am fost vizitat de mai mulți confrați slujitori. Le mulțumesc din suflet pentru sprijinul și încrederea acordată.

–          Dar familia?

–          Nu prea … însă dacă-L ai pe Domnul în suflet, celelate nu contează atât de mult.

–          Cum au reacționat deținuții la faptul că sunteți preot?

–          Diferit. Unora nu le plăcea atunci când le vorbeam despre Dumnezeu, post și rugăciune. Erau sceptici. Binențeles că am întâlnit și acolo oameni minunați. Încercam să le fiu alături atunci când aveau nevoie cu un sfat sau pur și simplu să-i ascult. În închisoare am văzut adevărata agonie, dar visul din ochii lor de a fi liberi îi întărește.

Închisoarea e ca  o școală pe care nu o poți uita ușor. Dumnezeu ne dă ispitele ca să ne întărească credința. El măsoară crucea pe spinarea noastră, apoi ne-o dă să o ducem. Când ești întemnițat înveți să prețuiești fiecare minut. Din păcate, când suntem liberi nu știm să ne bucurăm de ceea ce avem. Repede cădem în disperare. Când te afli după gratii îți aduci aminte de toate clipele vieții tale. Acolo respiri doar cu amintiri. Recunosc,  în penitenciar am învățat să văd altfel viața, să o privesc din alt unghi.

–          Cum arată viața privită din acest unghi?

–          Plină de răbdare și iertare.

–          La ce vă gândeați cel mai mult când erați închis?

–           La Hristos. Pentru că toți acei oameni nu m-au judecat pe mine, ci pe Domnul. Biserica a fost pângărită de nedreptate, nu eu. Mă bucur că credința a triumfat și de data aceasta. În presă a fost scrisă multă mizerie. Chiar a fost menționat: ”La ce bun mai trebuie să ne botezăm?”

 La baza acestei nelegiuiri a stat scopul meschin de a păta Biserica noastră Ortodoxă.

–          Ce ați dori să le transmiteți părinților copilului decedat?

–          Să se gândească la ceea ce au săvârșit. Acum au un copil mic, care la fel este bolnav. Chiar dacă sunt nevinovat, mi-am cerut iertare de la ei. Vreau ca Bunul Dumnezeu să-i înțelepțească.

–          Părinte vă mulțumesc pentru interviu

–          Doamne ajută!

Interviu realizat de Elena Briciuc, pentru www.mitropolia.md