Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

11:23, luni, 14 iulie, 2014

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ

Consilerii locali ai municipiului Piatra Neamţ au aprobat în şedinţa festivă de vineri, 27 iunie – dedicată Zilelor oraşului Piatra Neamţ, în unanimitate, ca Părintele Arhimandritul Justin Pârvu să devină, post mortem, „Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ. Iniţiativa i-a aparţinut primarului Gheorghe Ştefan, la propunerea directorului Bibliotecii Judeţene K.T. Kirileanu.

„Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre, ca recurs la demnitate şi memorie”, se arată în motivaţia ataşată hotărârii Consiliului Local prin care părintele Justin a primit, post mortem, titlul de “Cetăţean de onoare” al municipiului Piatra Neamţ.

Viziunea creştină şi harul faptelor, cuvintelor şi existenţei părintelui Justin au demonstrat că Biserica este chivotul vieţii veşnice şi temelie a societăţii româneşti, având parte de evlavie populară, cât şi de înrâurire de unitate şi de întărire a neamului românesc. Petru Vodă a devenit în scurtă vreme o adevărată vatră de înaltă trăire şi cugetare ce a primenit şi a însufleţit întreaga viaţă românească. Oaza de libertate duhovnicească creştină, prin păstrarea neştirbită a învăţăturii de credinţă ortodoxă şi a adevărului istoric al poporului roman.

Părintele Justin Pârvu a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013 pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea comunistă de la Aiud, a primit astfel, post-mortem titlul de cetăţean de onoare a oraşului Baia Sprie la 22 august 2013, a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare al Comunei Belceşti, judeţul Iaşi în august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei. Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.

www.ortodox.md