Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:54, luni, 10 decembrie, 2012

Orientul Mijlociu şi ortodoxia

Arhiepiscopul Atenei şi al Greciei, Preafericitul Ieronim s-a întâlnit vineri 7 decembrie cu preşedintele libanez, Michel Sleiman.

În întrevederea celor doi, s-au discutat problemele existente acum în Orientul Mijlociu, unde creştinii sunt în suferinţă datorită exacerbării extremismului religios, după aşa zisa „primăvară arabă”, însă şi contextul mai larg mediteranean în care trăiesc cele două ţări.

Îngrijorarea pentru soarta creştinilor din orient şi din întreaga Mediterană, s-a manifestat încă o dată. Şi aceasta pentru că Marea Mediterană este leagănul cultural, religios şi social al creştinismului. S-a reliefat necesitatea ca liderii politici şi religioşi ai lumii să conlucreze pentru a atenua conflictele de natură religioasă din regiune.

În ceea ce priveşte funeraliile Sanctităţii Sale, Ignatie, Patriarhul Antiohiei şi al întregului Orient, Arhiepioscopul Ieronim a subliniat: „Creştinii trec prin momente dificile, mai ales acum, când Patriarhul Ignatie a trecut la Domnul. Am dorit mult să ajung acolo, însă evenimentele de aici m-au împiedicat să fiu acolo. Doresc ca noul patriarh să lupte pentru ca problemele regiunii să fie rezolvate. Conducătorii politici ai zonei trebuie să facă eforturi pentru ca fanatismul să fie abandonat şi să fie întărită libertatea”.

www.doxologia.ro