Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:28, joi, 23 iulie, 2015

O icoană a Sfântului Serghie de Radonej a început să izvorască mir

În Biserica Sfinţii Apostoli Petru și Pavel din Novopavlovsk, o icoană a Sfântului Serghie de Radonej a început să izvorască mir.

Este uimitor că aceasta se întemplă deja pentru a doua oară, chiar în ziua cinstirii sfântului, conform publicaţiei „KP”.  Vestea s-a răspândit imediat și biserica a atras, între timp, mii de închinători.
În prezent, se organizează o comisie specială de experţi. După ce comisia îi va intervieva pe martori şi va examina locul și condițiile în care icoana a fost păstrată, ea va face publice concluziile privind petele de mir – dacă acestea au apărut într-un mod natural sau nu. Va urma sigilarea icoanei, iar dacă petele de mir vor apărea în continuare, atunci icoana va fi declarată oficial „izvorâtoare de mir”, mai informează publicaţia amintită.

 

www.lonews.ro