Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

vineri, 17 august, 2012

Unde-i episcopul, acolo-i Biserica

În această viaţă puţini sunt chemaţi la vrednicia vlădicească. Chemarea o face Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână.” (Ioan 15, 16). Cea mai mare şi mai responsabilă misiune este aceasta – să devii episcop. Nu este nicio demnitate mai importantă decât aceasta, înţelegând că ierarhul este reprezentantul deplin al lui Hristos. Fiecare episcop este în fruntea unei Biserici locale, având plinătatea harului, lucrând în chip văzut voia lui Hristos. Şi Mitropolia noastră are un Întâistătător, care a ajuns la un frumos popas aniversar – 60 de ani de viaţă pământească.
În preajma aniversării, i-am solicitat un interviu Mitroplitului Vladimir, la care ne-a răspuns cu multă dragoste şi căldură sufletească.

– Venim cu expresia Sfântului Ignatie Teoforul: „Nu vă poruncesc, ci vă sfătuiesc, zice el, feriţi-vă de rătăcire. Unde-i episcopul, acolo-i Biserica, şi unde-i Biserica şi episcopul, acolo-i Liturghia cea adevărată. Totul este credinţa în Hristos şi dragostea. Vreau să mă asemăn lui Hristos, primind moartea de mucenic ca şi El.” Cum aţi ajuns arhiereu?

– Înţeleptul Solomon a răspuns: „Cărările omului sunt înaintea Domnului şi El ia seama la toate căile lui” (5, 21). Sunt sigur că este lucrarea lui Dumnezeu cu mine, nevrednicul, chemându-mă la această mare treaptă a slujirii. Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar cei care m-au înconjurat din primele clipe ale vieţii au fost oameni „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”. De mic am încercat să merg în toate cu Domnul, căci atunci când mergi cu El nu greşeşti niciodată. Şi astăzi merg pe acelaşi drum, încercând să-i îndrum şi pe alţii.

– Oare nu se poate fără episcopi, mitropoliţi, patriarhi?

– Această treaptă, a arhieriei, există prin voia lui Hristos, întemeietorul Bisericii. Arhiereul învaţă, propovăduieşte, se roagă, săvârşind toate Sfintele Taine, şi conduce credincioşii către limanul mântuirii. Ierarhul Îl închipuie pe Însuşi Hristos.
În Biserică se păstrează o ierarhie firească, care este lăsată de Dumnezeu. Nu putem vorbi de democraţie, dar nici ierarhia nu trebuie privită cu ochi lumeşti. În sânul Bisericii dăinuie duhul păcii şi al dragostei, iar ierarhul trebuie să ia chipul „blândului păstor”.
Exact aşa cum mama nu doar ne dă viaţă, dar și ne creşte, ne educă, iar dascălii ne sădesc cunoştinţe, exact aşa slujitorii sunt necesari pentru a ne îndruma duhovniceşte.
Deşi ierarhii sunt la fel ca ceilalţi oameni, cu neputinţe şi neajunsuri, în ei stă puterea harului. Prin arhierei este împărtăşit harul Duhului Sfânt credincioşilor.
Chiar dacă suntem chemaţi la această slujire atât de mare, trebuie să avem şi smerenia cuvenită. Iar dacă aţi amintit de Sfântul Ignatie Teoforul, el ne spune în Epistola către smirneni: „Cu toţii urmaţi pe episcop după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl, iar pe preoţi ca pe apostoli, pe diaconi respectaţi-i ca pe porunca lui Dumnezeu. Nimeni să nu facă fără episcop ceva din cele ce aparţin Bisericii. Acea euharistie să fie socotită bună care este făcută de episcop sau de cel căruia episcopul i-a îngăduit. Unde se vede episcopul, acolo să fie şi mulţimea credincioşilor, după cum unde este Iisus Hristos, acolo este şi Biserica universală. Fără episcop nu este îngăduit nici a boteza, nici a face agapă, că este bineplăcut lui Dumnezeu ceea ce aprobă episcopul, ca tot ce săvârşeşte să fie sigur şi întemeiat.”
Nimic nu se poate face fără episcop, pentru că acolo unde-i binecuvântarea ierarhului, e binecuvântarea Domnului.

– Simţiţi lucrarea Domnului?

– Altfel cum? Trebuie să fii orb şi rece duhovniceşte să nu vezi în toate lucrarea Domnului. „Cu noi este Dumnezeu…” şi acest lucru îl descoperim numai prin rugăciune. Viaţa de-a dreptul este muncă şi rugăciune, care reprezintă două vâsle şi ambele trebuie puse în mişcare.

– Credeţi că multă lume trăieşte cu Dumnezeu în suflet?

– Vreau să cred că da. Altfel nu trăieşti! Mereu îmi aduc aminte de cuvintele Sf. Ioan de Kronştadt: „Când eşti cu Dumnezeu, Dumnezeu este cu tine”. Probabil în aceasta constă marea problemă: de a-i ajuta pe oameni să-L descopere pe Hristos şi astfel să-şi schimbe viaţa. Mulţi, totuşi, stau în întuneric, în mlaştină, … în patimi. Numai prin Hristos vedem lumina, prin El ne ridicăm din tina păcatelor. Să ne străduim a fi „fii ai Luminii”.
– Totuşi cea mai mare vină a sărăciei spirituale şi a decăderii morale este pusă pe seama slujitorilor. Aşa este?
– Astăzi, când se vorbeşte despre Biserică, se face referire doar la persoanele în sutană, deci la slujitori. Or, Biserica adevărată suntem toţi împreună: arhierei, preoţi, diaconi şi credincioşi. Toţi membrii Bisericii suntem responsabili de sănătatea şi integritatea morală din societate. Evident, slujitorii sunt priviţi ca „sarea pământului”, trebuind să fie cei aleşi.

La acest capitol de-a dreptul avem „de prăşit”, pentru că jumătate de veac nu am avut şcoli teologice, iar formarea duhovnicească a unui viitor slujitor este o sarcină deloc uşoară. Încercăm să revigorăm învăţământul religios şi teologic, dar acest lucru nu va fi posibil înainte să-şi schimbe viaţa familiile creştine. Trebuie să stabilim o simbioză între Biserică, familie şi şcoală.

– Apropo, cum este implementată Religia ca disciplină opţională?

– Deşi în instituţiile preuniversitare se fac ore de religie sau de educaţie moral-spirituală de două decenii, abia de doi ani se încearcă predarea sistematică în toate şcolile din republică. În acest sens, avem susţinerea ministerului de resort şi pregătim profesorii pentru predarea acestei discipline. Recent au fost tipărite şi manualele pentru clasele I-VI. Departamentul mitropolitan pentru studii încearcă să coordoneze activitatea profesorilor de religie, activând şi inspectori şcolari în toate protopopiatele. S-au efectuat seminare metodice în câteva raioane, iar pentru data de 29 august preconizăm, la Direcţia generală de învăţământ a capitalei, un seminar pregătitor pentru noul an de studii.
Tot mai multe solicitări vin din partea instituţiilor de învăţământ pentru a suplini orele de religie, iar absolvenţii teologi şi slujitorii încearcă să răspundă acestora.

– În ultima perioadă mass-media este cu ochii pe Biserică. Se intenţionează ceva contra acestei instituţii divino-umane?

– Îmi vine greu să mă pronunţ, dar simţim că tot mai multe atentate sunt la rădăcinile învăţăturii de credinţă ortodoxă. Paradoxal, trăim într-o societate creştină, dar adesea se promovează şi se acceptă valori anticreştine, iar slujitorii sunt nevoiţi să le apere.
Nădăjduim că vor trece şi acestea şi vom rezista tuturor ispitelor şi provocărilor, pentru că Biserica nu este a altuia decât a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, suntem atenţi şi priveghem, încercând să fim ostaşii lui Hristos, mărturisind adevărul şi atenţionând societatea când se iau căi străine duhului Evangheliei.

– Mă iertaţi că, fiind în ajunul zilei de naştere, discutăm despre probleme. Spuneţi-ne, Vă rog, cum sărbătoriți ziua de naştere şi ce înseamnă această zi pentru Dumneavoastră?

– Nu pot spune că sărbătoresc ziua de naştere aşa cum este concepută lumeşte. Încerc să petrec această zi în rugăciune şi alături de cei dragi. Adesea sunt alături de părinţi, iar de când mama s-a trecut din viaţă, am o mare tristeţe, încercând să fiu sufleteşte alături de ea. Cred că în ziua naşterii fiecare ar trebui să-şi aducă aminte de cei care le-au dat viaţă, dar şi de Bunul Dumnezeu care întreţine această viaţă şi să-i cerem viaţă veşnică fericită şi împlinită alături de toţi drepţii.

– Cum va fi ziua de naştere în acest an aniversar?

– Obişnuită. În dimineaţa zilei vreau să săvârşesc Sf. Liturghie la Catedrala „Naşterea Domnului” şi, deoarece este zi de sâmbătă, va cânta corul de copii, ceea ce îmi face o deosebită plăcere şi am bucuria de a auzi în rugăciune glasuri tinere. Îmi amintesc astfel şi eu de clipele când eram copil şi mergeam la biserică cu rudele. Apoi voi primi la sediul Mitropoliei pe cei care vor binevoi să împărtăşească bucuria zilei.

– Care este cel mai bun cadou pentru mitropolit?

– Probabil că cel mai bun cadou sunt membrii Bisericii, care din an în an ar deveni mai curaţi şi mai luminaţi la suflet.

– Întru mulţi ani, Stăpâne!

A consemnat prot. Octavian Moşin