Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

joi, 20 octombrie, 2016

Mesajul ÎPS Vladimir dedicat aniversării a 75 de ani de la fondarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei

Biserica Ortodoxă partener de încredere în domeniul educației

Anul 2016 este plin de popasuri aniversare pentru un șir de instituții de învățământ și de cercetare. Institutul de Științe ale Educației este una din cele mai timpurii instituții, fiind specializată în domeniul de formare continuă a cadrelor didactice şi în domeniul de cercetare. Institutul organizează şi realizează activităţi didactice în contextul cursurilor de perfecţionare, de recalificare profesională şi de calificare profesională suplimentară la nivel local/instituţional şi naţional.

Ansamblul activităţilor didactice sunt orientate spre actualizarea periodică a pregătirii profesionale, spre adaptarea acesteia la noile exigenţe ale desfăşurării proceselor educaţionale, dezvoltând şi exersând în practica educativă competenţe noi în conformitate cu moderinzările curriculare şi cu prevederile europene.

Prin introducerea, conform hotărârii de Guvern,  a disciplinei opționale Religie, începând cu anul de studii 2011/2012 a pornit o frumoasă și necesară colaborare între Mitropolia Moldovei și Institutul de Științe ale Educației. Astfel, din cei 75 de ani de existență ai instituției, ultimii cinci sunt în parteneriat cu Biserica, fiind o pledoarie pentru revenirea religiei în instituțiile de învățământ.

Am simțit tot sprijinul institutului și am demarat cursurile de formare continuă pentru profesorii de Religie, stagii realizate nu doar în capitală, dar și la Cahul, Florești, Drochia, Ungheni. Timp de trei ani au urmat aceste formări peste 160 de slujitori și pedagogi. Alții peste 40 de profesori la religie au urmat cursuri de recalificare și de formare continuă la modulul psiho-pedagogic. Patru slujitori au urmat recalificarea de la Religie la diciplinele Istorie și Educație civică. Trei slujitori ai Bisericii au finalizat cursurile de masterat din cadrul institutului, iar unul  urmează studiile de doctorat.

Aceste instruiri au presupus identificarea unor coordonatori, atât din partea IȘE, cât și a Direcției mitropolitane, în persoana doamnelor Lilia Pogolşa, dr. hab., conf, Director IŞE, Rodica Solovei, doctor în istorie, conferențiar, responsabilă de Aria curriculară educație socio-umanistică, arte și tehnologii, și Angela Levința, șefa cabinetului metodic al Mitropoliei.

În prezent Institutul a angajat patru specialiști în domeniul teologiei, care, împreună cu cadrele didactice de la Institut, realizează aceste formări: preot Octavian Moșin, dr, conf. univ., preot Serghei Boldirescu, drd., preot Dumitru Tolico și preoteasa Liliana Crețu, autor de manuale la Religie. De remarcat că aceşti specialişti sunt deopotrivă şi profesori de Religie.

Este îmbucurător faptul că la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, în cadrul proiectului instituţional de cercetare: Elaborarea mecanismelor şi metodologiilor pedagogice de conjugare a parteneriatului şcoală-familie-comunitate pentru asigurarea  coeziunii sociale şi oferirea unei educaţii de calitate, a fost elaborat Curriculumul opţional pentru liceu Religie. Cultul ortodox. Curriculumul a fost aprobat de Consiliul Naţional pentru Curriculum din cadrul Ministerului Educaţiei.

Scopul disciplinei opţionale pentru liceu Religie. Cultul ortodox rezidă în formarea-dezvoltarea integrală a personalităţii elevului, în corespundere cu valorile şi atitudinile moral-creştine, prin cunoaşterea şi valorificarea învăţăturii de credinţă în viaţa cotidiană şi extrapolarea acesteia în diverse domenii de activitate. Actualitatea disciplinei este determinată inclusiv de Recomandarea Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene privind competenţele-cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi, care conturează un „profil de formare europeană” pentru absolvenţi structurat pe opt domenii de competenţe-cheie.

Totodată, educaţia religioasă în clasele de liceu va contribui la consolidarea dorinţei cunoaşterii şi a respectării alterităţii spirituale, or, într-o Europă integrată spiritual avem nevoie de o persoană care se cunoaşte pe sine, inclusiv din perspectivă culturală şi spirituală, care îşi valorizează identitatea, şi care stabileşte relaţii de înţelegere şi respect cu cei din jur. Prin urmare, profilul religios al persoanei nu contravine diversităţii şi pluralismului, ci, dimpotrivă, poartă un caracter complementar.  Este de remarcat că conţinuturile recomandate de curriculum cuprind teme specifice religiei creştin-ortodoxe, precum şi teme de interes pentru elevi cu suficiente deschideri interdisciplinare şi interconfesionale.

În contextul activităţilor în parteneriat Mitropolie – Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, apreciem înalt implicarea specialiştilor de la Institut în organizarea şi desfăşurarea Seminarului metodologic republican cu genericul ”Școala și Biserica: parteneriat pentru educație”, ajuns la a V-a ediție. Seminarul adună sute de specialiști în domeniul educației în general și a educației creștine în special.

Planificăm și alte activități comune, instruiri și conferințe tematice, care ar presupune o apropiere între instituțiile de învățământ și cele eclesiale.

Vrem să fim parteneri de nădejde în acest proces deloc ușor al unei educații din perspectiva unor valori bimilenare. Or, în acest sens, mulțumim tuturor angajaților IȘE pentru muncă jertfelnică pe acest tărâm al formării cadrelor didactice, de care depinde societatea de astăzi, dar și cea de mâine.

Ne bucurăm că conștientizăm dreptul fiecărui copil la educația religioasă și necesitatea de a fi realizată în cel mai responsabil mod, incluzând după Sf. Paisie Aghioritul trei lucruri: ”în primul rând, puține cuvinte; în al doilea rând, multe exemple și în al treilea rând, mai multă rugăciune”.

Iar la acest ceas aniversar, vă dorim tuturor nimic mai mult decât bucurii și împliniri din ceea ce faceți, culegând roduri bune și binecuvântate.

Cu arhierești binecuvântări

+ VLADIMIR

MITROPOLIT AL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE