Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:37, marți, 7 octombrie, 2014

Mesajul de felicitare al PS Episcop Nicodim, adresat domnului Alexandru Voleac cu ocazia jubileului de 50 de ani de viață

Mult Stimate Domnule Alexandru Voleac,

Ziua în care Dumneavoastră marcaţi jubileul de 50 de ani îmi oferă deosebita onoare și plăcutul prilej de a Vă adresa cele mai sincere şi cordiale felicitări, urări de sănătate, mult succes și prosperitate în tot ceea ce faceți!  Vă doresc să aveți parte de căldură în suflet, bucurie în inimă și multă putere de la Dumnezeu pentru a Vă realiza și în continuare dorințele.

La ceas aniversar dorim să ne exprimăm alesele noastre sentimente de profundă recunoștință și înaltă considerație pentru dragostea ce ați purtat-o și o purtați față de poporul nostru, credința ortodoxă și valorile ei perene, dar mai ales pentru aportul pe care l-ați adus și îl aduceți în continuare Bisericii Ortodoxe din Moldova în calitate de ctitor.

Avînd în vedere înaltele calități morale ce Vă cararcterizează, respectul pentru bunele tradiții și cultura neamului nostru, precum și sprijinul constant acordat Bisericii Ortodoxe, considerăm oportună decorarea Domniei Voastre cu cea mai înaltă distincție a Eparhiei de Edineț și Briceni – medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I.

Fie ca Bunul Dumnezeu să Vă binecuvînteze cu viață îndelungată, bunăstare şi fericire alături de cei dragi, noi ascensiuni și frumoase realizări!

La mulți și fericiți ani!

Cu aleasă considerație,

† NICODIM

Episcop de Edineţ şi Briceni