Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

10:00, marți, 12 septembrie, 2017

Mesajul de felicitare al ÎPS Mitropolit Vladimir adresat ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, cu prilejul aniversării hirotoniei întru arhiereu

ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari aniversează astăzi, 12 septembrie 2017, 22 de ani de slujire arhierească. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir i-a transmis Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare:

Înaltpreasfinției Sale,

Înaltpreasfințitului Sava,

Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari,

Înaltpreasfinția Voastră,

Cu prilejul aniversării a 22 de ani de slujire arhierească, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală și misionară pe care o desfășurați spre slava Preasfintei Treimi și binele Bisericii.

Hristos-Domnul, Arhiereul Cel veșnic, să Vă dăruiască în continuare aceeași râvnă plină de evlavie pentru Sfânta Taină a arhieriei și mult ajutor în slujirea Bisericii și a credincioșilor ei. Harul Duhului Sfânt să se reverse totdeauna cu îmbelșugare asupra Înaltpreasfinției Voastre, dăruindu-Vă roade alese și binecuvântate!

Fie ca toate eforturile depuse să fie întru slava lui Dumnezeu, iar Cel de Sus să Vă dea cuget bun şi sănătate pentru a putea continua munca în ogorul Său.

Întru mulți și fericiți ani, Înaltpreasfinția Voastră!

Cu frățească dragoste întru Hristos-Domnul,

VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE