Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

16:21, duminică, 31 decembrie, 2017

Mesajul de condoleanţe al ÎPS Mitropolit Vladimir, la trecerea în veşnicie a prot. mitr. Vasile Gulivati, cleric al Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM

În seara zilei de sâmbătă, 30 decembrie 2017, în secția de reanimare a Spitalului de Urgență din Chișinău, a trecut la cele veşnice părintele protoiereu mitrofor Vasile Gulivati, cleric al Bisericii cu hramul „Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM. ÎPS Mitropolit Vladimir a transmis un mesaj de condoleanțe:

 

Îndurerată şi greu încercată familie Gulivati,

Întristați credincioși,

În viziunea eshatologică a învăţăturii creştine, fericirea cea adevărată se dobândeşte prin Hristos şi prin Biserica Sa. Trecerea din această viaţă devine pentru creştini trecerea din fericirea cea vremelnică în fericirea cea veşnică. Moartea devine eliberare de toate slăbiciunile şi trebuinţele care pot să stânjenească fericirea desăvârşită a omului din viaţa viitoare. Prin moarte, firea omenească scapă de ultima slăbiciune intrată în ea de pe urma păcatului. Aceasta însă numai pentru că omul se ridică, prin credinţă şi prin iubirea lui Hristos, mai presus de moarte încă din viaţă, nemai temându-se de ea şi aşteptând-o ca un prilej de a se apropia şi mai deplin de Hristos.

Cu multă durere în suflet am aflat de trecerea la Domnul a vrednicului slujitor şi mare duhovnic al Bisericii noastre – Prot. Mitr. Vasile Gulivati, cleric al Bisericii cu hramul „Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM, care ajunsese în acest an la venerabila vârstă de 88 de ani și pentru care preoția a fost o adevărată chemare și mărturisire prin jerfire.

Sfinția Sa, prin toată desfăşurarea vieţii sale a luptat pentru fericirea cea veşnică, slujind Domnului cu o deosebită și totală dăruire și dragoste în mai multe parohii ale Bisericii noastre, precum cea din s. Budești, s. Colonița, s. Mileștii-Mici, s. Malcoci, iar spre sfârșitul vieții la biserica „Întâmpinarea Domnului” din campusul Universităţii de Stat din mun. Chişinău.

Părintele duhovnic Vasile a muncit mult și necontenit ca să dobândească desăvârșirea turmei cuvântătoare şi o apreciere a semenilor și slujitorilor Bisericii, devenind un mare rugător și îndrumător sufletesc atât pentru mulțime de credincioși, cât și pentru preoții Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din campusul Universităţii de Stat.

Cu alte cuvinte, Părintele Vasile a luptat pentru un rost mai deosebit în viaţa sa pământească. Dar, mai presus de toate, a trăit şi le-a făcut pe toate cu gândul la veşnicie, lucru pe care l-a dovedit și atunci când a fost condamnat pe nedrept la 10 ani de detenție în lagărele de concentrare.

Pentru râvna sa deosebită, pentru strădania, responsabilitatea şi dragostea sa pentru cele sfinte, manifestate de-a lungul slujirii sale preoţeşti, părintele Vasile a fost apreciat de către Biserică cu toate distincțiile bisericești, începând cu Bederniţa şi terminând cu dreptul de a sluji cu Ușile împărătești deschise până la Heruvic.

Avem convingerea că dragostea sa pentru Dumnezeu şi suflet a biruit moartea, iar viața sa mărturisitoare și binefacerile sale îl însoţesc la această Mare Trecere, alături de rugăciunile noastre şi ale celor care l-ați cunoscut.

Transmitem gândul nostru de sincere condoleanţe şi compasiune părintească familiei și credincioșilor întristați, făgăduind că îl vom purta statornic în rugăciunile noastre pe robul lui Dumnezeu Protoiereul Vasile, fratele nostru.

Acum, în zilele trecerii sale la veşnicia cea nestricăcioasă, cele mai grăitoare cuvinte sunt ale Sfântului Apostol Pavel către ucenicul său Timotei: „lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui” (II Tim, 4, 7-8).

Dumnezeu să-l odihnească în pace cu drepții Săi!

 

Al vostru pururi rugător părinte,

†  VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

 

***

Slujba de înmormântare va fi oficiată cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan și un sobor de preoți miercuri, 03 ianuarie 2018, începând cu ora 07.30, Sfânta Liturghie și 9.00 Prohodul în Biserica cu hramul „Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM.