Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

20:32, miercuri, 17 mai, 2017

Mesajul de compasiune al ÎPS Mitropolit Vladimir adresat obștei monahale de la mănăstirea Vărzărești în legătură cu trecerea la cele veșnice a Stareței Schiegumenei Gheorghia (Plăcintă)

A murit Stareța mănăstirii Vărzărești Schiegumena Gheorghia (Plăcintă). Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, a transmis un mesaj de condoleanţe la trecerea la Domnul a maicii Starețe Schiegumena Gheorghia:

Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii din această viaţă a maicii Starețe Schiegumena Gheorghia, de la mănăstirea Vărzărești.

Plecarea sa dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru obştea mănăstirii şi pentru toţi cei care au cunoscut-o şi preţuit-o, ierarhi, preoţi şi binecredincioşi creștini din ţară şi străinătate.

Schiegumena Gheorghia rămâne în conştiinţa noastră drept o monahie înţeleaptă şi o apărătoare a valorilor Credinței Ortodoxe în vremuri grele pentru Biserică şi societate

În aceste momente când sufletul maicii Gheorghia merge în lumina cea neapusă a Împărăţiei Cerurilor, ne rugăm Domnului Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul său în ceata sfinţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Veşnică ei pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru obştea îndoliată

a Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” – Vărzărești.

† VLADIMIR 

MITROPOLITUL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE