Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

luni, 18 august, 2014

Mănăstirea Hirova – uitată și batjocorită de oameni, dar nu și de Dumnezeu…

da4cc9f617e945c235797b46f0db28d0_479

Mănăstirile, spunea într-un cuvânt de-al Său Înalt Prea Sfințitul Vladimir, au fost dintotdeauna o mare bogăție materială a Bisericii și o podoabă morală a poporului nostru.

Uitată și batjocorită de oameni, dar nu și de Dumnezeu, mănăstirea Hirova este una din vechile mănăstiri din țara noastră, care în prezent se află într-o situație foarte critică din punct de vedere material, însă cea mai bogată spiritual datorită istoriei zbuciumate pe care a avut-o de îndurat.

Acest sfânt așezământ monastic a fost întemeiat în anul 1805 ca mănăstire de călugărițe, de către Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi, pe locul unui schit de călugări părăsit, despre care nu se cunoaște decât că a ars în anul 1803.Aici sosesc călugărițe de la schitul Hîrtop, care construiesc o biserică din lemn în cinstea Marelui Ierarh Nicolae. În anul 1836 în locul bisericii din lemn este construită actuala biserică din piatră. Printre ctitori se numără și sora mitropolitului Moldovei Gavriil Callimachi, monahia Pelaghia, înmormântată în pridvorul bisericii. Mai târziu, în anul 1865, Ioan Botezat, proprietar de pe aceste locuri, zidește biserica de iarnă în cinstea Cuviosului Simion Stâlpnicul. Tot în această perioadă este zidită și trapeza mănăstirii.

Înainte de a fi închisă, mănăstirea Hirova era una din cele mai bogate mănăstiri basarabene, atingând în special o frumoasă dezvoltare sub conducerea maicii starețe Tavifa ( Ursu), care a condus mănăstirea până în anul 1959. Obștea de maici era formată din peste 190 de maici și un preot călugăr duhovnic care oficia slujbele divine. În această perioadă mănăstirea deținea multe averi, terenuri, turme de animale (oi, vaci, cai, boi), trei beciuri, trapeză, etc. Mulți și-au găsit refugiu în mănăstire în timpul foametei organizate de către regimul sovietic ateu din anii 1947-1949.Întrucât și mănăstirea a fost afectată de această foamete, totuși aici era o situație mai bună în comparație cu starea grea din țară. În aceste condiții, multe tinere, începând cu vârsta de 12-13 ani, intrau în mănăstire. Înainte de a fi primite definitiv în mănăstire, tinerele făceau mai întâi trei ani de ascultare. De asemenea, în mănăstire erau săvârșite toate laudele bisericești și rânduielile călugărești, care începeau de la ora 1.00 după miezul nopții și țineau până dimineața, după care maicile mergeau fiecare la ascultarea pe care o aveau de îndeplinit. Slujbele divine erau împodobite de vechile și frumoasele cântări bisericești interpretate de cele două strane pe mai multe voci: strana românească ( interpreta cântările bisericești în limba română) și strana rusească (interpreta cântările bisericești în limba rusă).

În anul 1959, când mănăstirile și bisericile au început să fie închise și distruse, mănăstirea Hirova la fel este închisă.În ciuda acestui fapt maicile rămân în căsuțele lor învelite cu stuf în preajma mănăstirii, lucrând în gospodăria colectivă din sat. Măicuțele au privit neputincioase cum cele două biserici ale mănăstirii au fost închise și transformate peste ani fie în spital, fie în depozite de materiale ori de cereale.

Acest moment a rămas în amintirea maicilor ca cea mai tristă, dureroasă, dar și de încercare pagină din istoria mănăstirii pe care au putut-o ele înfrunta.Începând cu anul 1959, măicuțelor li s-a interzis într-un mod brutal și jignitor de a mai intra în bisericile lor, în care se adunau până atunci la rugăciune. Mănăstirii i s-a confiscat pământul și întreaga gospodărie. De asemenea, odată cu închiderea acestor locașuri,s-au pierdut și distrus numeroase obiecte de cult care se aflau în ele, începând cu porțile și zidurile mănăstirii, care au fost furate de către localnici, și terminând cu cărțile de cult care au fost arse. Toate acestea și alte podoabe însemnateale mănăstirii au fost ruinate într-un mod barbar și devastator de către dușmanii Bisericii. Unele obiecte au fost însă salvate și păstrate de măicuțe peste ani, fie în chiliile lor, fie la mănăstirea de maici Japca – singura mănăstire din Basarabia care a reușit să supraviețuiască calvarului comunist; ori la biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Orhei.

Nu numai această tragedie din anul 1959 auavut de îndurat bietele măicuțe, ci pe parcursul următoarelor aproximativ cinci decenii, perioadă în care mănăstirea a fost închisă, ele au avut de suferit multe asupriri, în majoritatea cazurilor chiar din partea localnicilor, care, în mare parte fiind eretici și fără inimă, folosindu-se de situația grea și neputincioasă a măicuțelor, le-au prădat fără milă și le-au batjocorit. În acest sens, destul de grăitor este cazul maicii Manefa, care primind la lucru zilieri din satul vecin, Isacova, aceștia din urmă i-au dat foc după ce și-au bătut joc de ea. În urma chinurilor și a arsurilor pe care le-a suferit, maica a decedat (anul 1980).

Unele din clădirile anexe mănăstirii au fost transformate în spital pentru copii, iar clădirea destinată cândva ascultătoarelor a fost dată pentru locuire unor familii din localitate.Mănăstirea este redeschisă abia în anul 1990, însă cu statut de parohie, duhovnic-administrator fiind numit Protoiereul Mitrofor Teodor (Cerescu). Stareță a mănăstirii a fost numită egumena Iraida (Bârcă), care acum în noiembrie atinge frumoasa vârstă de 90 de ani de la naștere și 70 de ani trăiți în mănăstire.

În anul 2014, la 17 martie, mănăstirea primește un nou duhovnic-administrator în persoana părintelui Arhimandrit Irinarh Rusu (intrat în monahism în anul 1990 la mănăstirea Căpriana, în 1992 fiind hirotonit în treapta de diacon,iar în 1993-preot) fost duhovnic al mănăstirii Japca în perioada 1993-1997 șimai apoi duhovnic și blagocin al mănăstirii Saharna, unde a desfășurat o rodnică activitate pastoral-misionară, închegând o numeroasă ceată de fii duhovnicești. Astfel, după aproximativ cinci decenii de la închiderea Sfintei mănăstiri, prima Sfântă Liturghiea fost săvârșită de către părintele Arhimandrit Irinarh împreună cu obștea de maici în duminica Intrării Domnului în Ierusalim (2014), în biserica de iarnă.

Venind aici, părintele a început lucrările de reconstrucție și restaurare a bisericii de iarnă cu hramul Sfântul Cuvios Simion Stâlpnicul. Rămasă în ruină încă din perioada comunistă, este singura biserică din Republica Moldova zidită în cinstea acestui mare cuvios, prăznuit la 1/14 septembrie. Ea a fost construită din nuiele și lut în urmă cu aproximativ 150 de ani. De asemenea se lucrează și la construcția unor chilii necesare slujitorilor și maicilor mănăstirii.

În prezent obștea mănăstirii este alcătuită din nouă. Serviciile divine se oficiază în zilele de duminică și sărbători, iar vinerea seara se oficiază Taina Sfântului Maslu și rugăciuni pentru bolnavi. Mănăstirea se situează în raionul Orhei, în actualul sat Neculăeuca (odinioară Ciurova sau Hirova) și este o mănăstire cu viață de sine.

Dăm slavă și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale cele mari și pentru purtarea Sa de grijă pe care a arătat-o față de acest sfânt așezământ, îndemnându-vă totodată și pe frățiile voastre de a vizita această sfântă mănăstire când aveți dragoste și posibilitate, dar și de a contribui și material după putința fiecăruia la restaurarea acesteia, readucând-o împreună la frumusețea și splendoarea ei cea dintâi.

CRUDU SERGHEI, masterand în anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”

Sursa: www.ortodox.md