Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

21:43, miercuri, 20 aprilie, 2016

La reședința mitropolitană a avut loc prima ședință a Sectorului Sinodal Relații Culturale

IMG_2532

Cu Binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, la reședința mitropolitană a avut loc prima Ședința a Sectorului Sinodal Relații Culturale. La eveniment au fost convocaţi responsabilii din fiecare eparhie, dar şi din raioanele Eparhiei de Chişinău, care vor reprezenta sectorul în teritoriu.

Ședinţa a fost prezidată de către PS Episcop Ioan, vicar mitropolitan, care s-a adresat celor prezenți cu un mesaj de încurajare pentru a activa și organiza în teritoriu evenimente care ar apropia credincioșii de Cuvântul lui Dumnezeu.

În cadrul Ședinței de astăzi, preotul Nicolae Ciobanu, președintele Sectorului Sinodal Relații Culturale a prezentat Regulamentul de organizare și funcționare a Sectorului Sinodal Relații Culturale a Bisericii Ortodoxe din Moldova și programul de activitate pentru anul 2016 și analizate împreună cu echipa Sectorului Sinodal Relații Culturale.

Astfel, responsabilii pentru Activitatea Culturală din cadrul eparhiilor și protopopiatelor se vor implica în organizarea evenimentelor prilejuite de: săptămâna Tineretului Ortodox (18-24 aprilie);  Sărbătoarea Învierii Domnului; ziua femeilor Mironosițe; săptămâna Familiei (9-15 mai); marșul pentru Familie (14 mai); ziua Internațională a Familiei (15 mai); organizarea expoziției ” Învierea Domnului” și ”Familia mea” în ziua de 14 mai cu centrele de creația pe lângă școlile parohiale; ultimul sunet în cadrul instituțiilor de învățământ; ziua Internațională a copilului; activități în taberele de vară; Sărbătoarea Voievodului Ștefan cel Mare șin Sfânt; primul sunet în cadrul instituțiilor de învățământ; ziua profesorului (5 octombrie); promovarea terenurilor de joacă pentru copii pe lânga biserică; promovarea voluntariatului; Sărbătorile de iarnă, cu organizarea caravanei sociale;  înființarea bibliotecilor parohiale; promovarea organizării școlilor duminicale, lecțiilor de catehizare înainte de botez și cununie; promovarea organizării pelerinajelor la mănăstirile și locurile cu importanță duhovnicească din țară, etc.

S-a propus ca membri ai Sectorului Sinodal Relații Culturale să devină și oameni ai culturii de o gamă vastă, care promovează valorile creștine. Printre aceștea se vor număra scriitori, actori, pictori, sculptori, arhitecți muzicieni, compozitori, istorici etc.

Unul dintre membrii laici ai Sectorului Sinodal Relații Culturale, dl Alexandru Dormenco, directorul companiei ”Art-Atribut”, a propus susținerea în continuare a centrelor de creație pe lânga școala parohială și înființarea noilor centre de creație ce vor apropia copiii de valorile creștine. A fost înființat un ”Consiliu” din membrii Sectorului Sinodal Relații Culturale a episcopiilor, care se convoacă în cazuri necesare la solicitarea președintelui Sectorului Sinodal Relații Culturale. Așa să ne ajute Dumnezeu!                      

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sectorul Sinodal Relații Culturale