Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

miercuri, 9 noiembrie, 2016

La Căuşeni o nouă biserică porneşte să deschidă ușile Cerului

p_20161108_081027

La data de opt noiembrie, ziua, când dreptmăritorii creștini îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, în cartierul din zona spitalului raional Căuşeni şi-a deschis uşile o nouă biserică creştin-ortodoxă.

Prima Sfântă şi Dumnezeiască liturghie a fost oficiată de către un sobor de preoţi – protoiereul Victor Velciug, protopop de Căuşeni, iereul Mihail Botică, parohul noii biserici, ierodiaconul Vasile David şi călugărul Cronid de la  mănăstira Chiţcani.

În ciuda vremii  cu vânt şi zloată credincioşii au venit la liturghie  în număr mare încât uneori se părea că biserica devine neîncăpătoare. Printre enoriaşi am aflat şi medici, asistente medicale care nu aveau program la acea oră.

Cu un cuvânt de felicitare a venit în faţa creştinilor adunaţi în biserică a venit  Victor Velciug, protopop de Căuşeni. El a menţionat că bisericile se construiesc nu doar pe pământ ci şi în sufletele oamenilor şi i-a îndemnat pe enoriaşi să fie uniţi şi râvnitori în credinţă.

Biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi-a început misiunea creştină chiar dacă constructorii mai au mult de lucru. La moment nu sunt instalate cupolele, nu sunt tencuiţi pereţii etc, etc. Nu este un lucru neobişnuit. În felul acesta a început să activeze la vremea ei noua biserică din satul Copanca. În satele Ursoaia, Săiţi, Plop Ştiubei şi alte câteva localităţi preoţii au reînceput să slujească în locaşe bombardate, prefăcute în ruine. Spiritul creştin contează.

Fiecare nouă biserică e o cărăruşă spre porţile Raiului, creştinii din oraşul Căuşeni au  însuşit bine acest lucru. La moment pe strada Păcii din localitate este în şantier încă o biserică creştin-ortodoxă, a patra la număr. Va fi încă un mărgăritar crescut în inimi de creştin.

Vladimir Sărătilă