Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 18 august, 2009

ÎPS Vladimir la un nou popas aniversar (interviu)

La 18 august Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, aniversează 57 de ani. Încă de mic copil Înalt Prea Sfinţitul a dus o viaţă creştinească, aceasta fiind rezultatul înaltei educaţii pe care a primit-o în familie, iar în lunga-i activitate dedicată slujirii lui Hristos Vladâca totdeauna a dat şi dă dovadă de cea mai curată râvnă şi cea mai înaltă responsabilitate. Oriunde s-ar fi aflat de-a lungul timpului, fie ca ipodiacon, fie ca secretar eparhial sau preot celibatar, apoi ca Episcop de Chişinău şi mai târziu Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladâca Vladimir s-a evidenţiat prin intensa trăire şi propovăduire a Învăţăturii lui Hristos. Ca răsplată a meritelor sale stau dovadă numeroasele decoraţii de care s-a învrednicit, printre care Medalia „Cuviosul Serghie de Radonej”, gradul I, Ordinul „Sf. Maria Magdalena”, acordat de Biserica Ortodoxă din Polonia, Diploma de Onoare a Prezidiului Fondului Păcii din URSS, Ordinul „Sfântul Stanislav” (internaţional), Ordinul „Sfântul Cneaz Vladimir” , gradul II, „Ordinul Republicii” , Ordinul „Mormântul Domnului”, acordat de Biserica Ortodoxă din Ierusalim şi multe altele.

Toate acestea constituie doar o parte din ceea ce îl reprezintă pe Întâistătătorul Bisericii noastre.

În ajun de sărbătoare Înalt Prea Sfinţitul Vladimir a acceptat să ne acorde un scurt interviu.

Vladâca, ce V-a determinat să alegeţi în viaţă calea deloc uşoară a slujirii lui Dumnezeu?

De mic copil mi-a plăcut să merg la biserică, iar pe lângă aceasta şi familia din care mă trag a fost una evlavioasă. Cred că am deprins dragostea pentru cele sfinte de la membrii familiei mele, dar mai ales de la mama. Ea m-a învăţat să-mi fac Semnul Crucii, să trăiesc primele rugăciuni. La formarea mea ca şi creştin a contribuit foarte mult şi bunicul, care a fost un om excepţional. Într-adevăr, să slujeşti Domnului nu este deloc uşor, sunt foarte multe ispite, însă este foarte frumoasă această slujire. Nu m-am temut niciodată şi nu mă tem nici acum de obstacole, întotdeauna am nădăjduit în Hristos şi în Maica Domnului şi astfel am reuşit să merg mai departe.

Cum a început viaţa de preot a Înalt Prea Sfinţiei Voastre?

După ce mi-am satisfăcut serviciul militar în Flota Mării Negre, am îndeplinit funcţia de ipodiacon la Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din or. Smolensk. La 22 mai 1974, de sărbătoarea Aducerii Moaştelor Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, am fost hirotonit în treapta de diacon ca celibatar la aceeaşi Catedrală de către Episcopul de Smolensk şi Vyazma, Teodosie (Protiuk). Peste doi ani am fost hirotonit de către acelaşi Episcop în treapta de preot şi numit la Catedrala din Smolensk preot-paroh adjunct.

Mai târziu, în 1981, am fost transferat la Cernăuţi şi am fost numit de către Episcopul locului Varlaam (Iliuşenko) cleric al Catedralei „Sfântul Nicolae” din Cernăuţi. În 1983 am fost avansat în treapta de Protoiereu. La 29 noiembrie 1987 am fost călugărit, primind numele Vladimir, în cinstea Sfântului Întocmai cu Apostoli Cneaz Vladimir (28 iulie).

Când aţi venit la Chişinău?

La Chişinău am venit în 1989, prin Hotărârea Prea Fericitului Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii Pimen (Izvekov) şi al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, când am fost ales episcop al Chişinăului şi Moldovei. În 1990, către ziua Sfintelor Paşti, am fost ridicat de către acelaşi Patriarh la rangul de arhiepiscop. Iar în 1992 am fost numit de către Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusiei Alexei (Ridigher) al II-lea Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove.

Cum vedeţi astăzi relaţia dintre Biserică şi societate?

Relaţia dintre Biserica Ortodoxă din Moldova şi societate este una foarte bună, aş putea spune cordială chiar. Oamenii noştri dintotdeauna au perceput Biserica drept cea mai credibilă instituţie. Fie că era vreme de restrişte, fie că era vreme de pace şi linişte, creştinii de pe aceste meleaguri au alergat cu dragoste şi speranţă la sânul Bisericii, pentru a cere mila lui Dumnezeu şi pentru a-I mulţumi pentru nenumăratele-I bunătăţi. Oamenii noştri, care niciodată nu au dus-o extraordinar de bine, din puţinul pe care îl au, de fiecare dată găsesc un bănuţ şi pentru Sfânta Biserică şi enoriaşii nu pregetă, mai ales la ţară, să pună umărul la reconstrucţia bisericii, atunci când îi roagă părintele. Ştim cu toţii că până şi în timpurile grele ale prigoanei împotriva lui Hristos, oamenii veneau la Sfânta Biserică, îşi învăţau copiii în legea creştinească şi nu îndrăzneau să batjocorească cele sfinte, aşa cum le-o cerea ideologia timpului. Cred că aceasta este cea mai elocventă mărturie de credinţă a unui popor.

După ce aţi lăsat în urmă două decenii de arhipăstorie, privind cu ochi critic, să-i spunem aşa, înapoi, aţi dori să schimbaţi ceva?

Evident, făcând o retrospectivă a celor trăite, realizez că nu totul a decurs perfect, însă nu cred că aş vrea să schimb ceva, pentru că toate de la Dumnezeu au fost date şi tot cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să trec peste greutăţi. Şi tocmai pentru asta vreau să-i mulţumesc Domnului că niciodată nu m-a lăsat singur, întotdeauna mi-a fost scut şi lumină în învolburarea vieţii şi a binevoit să mă aducă până la cel de al 57-lea an de viaţă. Sfătuiesc toată suflarea dreptmăritoare să mulţumească Bunului şi Atotputernicului Dumnezeu şi pentru cele bune, şi pentru necazuri şi să se roage necontenit lui Hristos, Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor, pentru pace, linişte şi bunăstare.

Cu ocazia sărbătorii, îl felicităm şi noi pe Înalt Prea Sfinţitul Vladimir, dorindu-i viaţă lungă, ocrotită de Dumnezeu, răbdare, înţelepciune şi putere întru păstorirea turmei încredinţate de către Cel de Sus.