Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

miercuri, 8 noiembrie, 2017

ÎPS Mitropolit Vladimir a slujit la Hramul Mănăstirii Pripiceni-Curchi

Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir – Hramul Mănăstirii Pripiceni-Curchi.

Miercuri, 8 noiembrie 2017, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Pripiceni-Curchi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi.

De Hramul Mănăstirii, alături de Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Vladimir s-au rugat: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Igor Cojocaru, Protopop de Rezina, Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea din mun. Chișinău, Arhim. Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana, Arhim. Serafim (Răzmerița), Starețul Mănăstirii Țîpova, Arhim. Vladimir (Trelea), Duhovnicul Mănăstirii Condrița, precum și un sobor numeros de preoți și diaconi.

Pentru meritele deosebite și aportul adus la revigorarea vieții monahale în Mănăstirea Pripiceni-Curchi, Întâistătătorul a decorat-o pe preacuvioasa maică Filoteea (Răilean), Stareța Mănăstirii, cu înalta distincție mitropolitană – Ordinul „Cuv. Agafia de la Cușelăuca”, de gr. II.

Arhimandritul  Ioan (Hangan), Duhovnicul Mănăstirii Pripiceni-Curchi, a fost binecuvântat de către arhipăstor de a sluji Sfânta Liturghie cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic.

La raportul Protopopului de Rezina, Prot. mitr. Igor Cojocaru, mai mulți slujitori din circumscripție au fost menționați cu distincții bisericești.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, după care Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind credincioșilor despre credință, adevăr și rugăciune:

„În lumea de astăzi, când credința în Dumnezeu este atacată din toate părțile, noi trebuie să iubim adevărul curat pe care ni l-a dat Dumnezeu și să ne străduim să facem și pe alții părtași la adevărul cel mântuitor. În jurul nostru este atâta suferință, și de aceea trebuie să avem milă de cei sărmani și să-i mângâiem prin faptele noastre cele bune”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Continuând cuvântul său, arhipăstorul a evidențiat faptul că „prin rugăciune curată, creștinii își oxigenează viața sufletească și, totodată, îl urmează pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie prăznuit astăzi și pe alți bineplăcuți sfinți ai Ortodoxiei.

Prin credință, fapte bune și rugăciune, noi îi urmăm pe sfinții și drepții din vremurile trecute”, a concluzionat Înaltpreasfinția Sa.

La fel, un scurt cuvânt a rostit și părintele Duhovnic Ioan, care a mulțumit Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, ctitorilor Mănăstirii și tuturor celor prezenți pentru susținere și comuniunea euharistică.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească, oferită pelerinilor cu multă dragoste de obștea Mănăstirii.

 * * *

Mănăstirea Pripiceni-Curchi

Scurt istoric:

O familie înstărită cumpără, în anul 1808, o mare suprafață de teren, pe care o dăruiește mănăstirii Curchi. Donatorii Teodor Sabău și soția să se călugăresc, sub numele de Filaret și Magnisia. Prin anii 1817–18, călugării mănăstirii Curchi care lucrau pe această moșie construiesc aici un mic schit din lemn. Între anii 1870–73 călugării construiesc, cu ajutorul răzeșilor din satul Pripiceni, o biserică din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

În 1903 este construită biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. În 1918, între mănăstirea Curchi și schitul care aparținea mănăstirii intervine un conflict, care duce la despărțirea lor.

În octombrie 1959 schitul Pripiceni-Curchi se desființează, iar averea este confiscată (80 ha. pământ arabil, 25 ha. pădure, o moară și o oloiniță), călugării la rândul lor sunt transferați la mănăstirea Căpriana. Chiar în altarul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” se înființează bucătăria unei cantine a spitalului TBC, instalat în mănăstire.

Până în anul 1961 edificiile mănăstirii sau aflat sub gestiunea colhozului din localitate, apoi trec sub jurisdicția Ministerului Sănătății, care deschide un spital, ce a funcționat până în 1993, când la cererea unor credincioși, edificiile au fost retrocedate.

Mănăstirea Pripiceni-Curchi se reînființează în anul 1994. Sunt reparate bisericile „Sfântul Dimitrie” și „Sfânta Treime”. Aceasta din urmă este construită în tinda bisericii „Sfântul Dimitrie”, fiind folosită ca biserică de iarnă.

În anul 2001 prin binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și a Întregii Moldove, Schitul de la Pripceni-Curchi a căpătat statutul de mănăstire, stareță fiind numită Monahia Filoteea (Răilean), Duhovnic – Egumen Ioan (Hangan), care sunt și în prezent.

La momentul actual, obștea mănăstirii numără: 2 preoți, 1 monah, 4 schimnice, 8 maici, 10 ascultătoare.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media