Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

22:08, sâmbătă, 4 august, 2012

ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la biserica “Sf. Maria Magdalena Întocmai cu Apostolii” din s. Hirișeni, r. Telenești

De la primele ore ale dimineții, obștea creștinească a satului Hirișeni s-a adunat cu mic, cu mare la biserica din localitate pentru a întâmpina pe Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir care dimpreună cu un numeros sobor preoțesc din Protopopiatul de Telenești a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în prezența zecilor de credincioși din localitate și din satele din împrejurimi.

Serviciul divin festiv a fost prilejuit de recenta reparație a bisericii de o deosebită frumusețe și cu o istorie bogată.

Pentru eforturile depuse spre renovarea sfântului locaș, părintele-paroh Vitalie Ceban s-a învrednicit de ridicare în treapta de Protoiereu. Cu această ocazie, Vlădica Vladimir și-a exprimat speranța că și în continuare părintele Vitalie, dimpreună cu credincioșii din Hirișeni vor munci spre binele și mărirea Bisericii din Moldova, iar exemplul lor va fi unul demn de urmat pentru toți binecredincioșii creștini din țară.

Pe lângă Prot. Vitalie Ceban, de înalte distincții bisericești s-au bucurat și alți câțiva slujitori din Protopopiatul de Telenești  ce și-au demonstrat vrednicia prin faptă și cuvânt.

După Liturghie, a fost săvârșit înconjurul bisericii, iar mai târziu, Întâistătătorul s-a adresat celor prezenți felicitându-i cu ocazia frumosului eveniment și urându-le ca această biserică să le fie ca o făclie care să-i îndrume pe anevoioasa cale a vieții atât pe ei, precum și pe urmașii urmașilor lor.

Vorbind părintelui-paroh, Înalt Prea Sfinția Sa a declarat că e deosebit de bineplăcut ca un preot tânăr să realizeze niște lucrări atât de frumoase și de importante, precum repararea unui sfânt locaș. În această ordine de idei, Mitropolitul a îndemnat pe părintele Vitalie ca și de acum înainte, în parohia Hirișeni toate lucrurile ziditoare să se săvârșească în unire și bună înțelegere, spre atingerea tuturor țelurilor binecuvântate.

La rândul său, Pr. Vitalie Ceban a mulțumit Arhiereului pentru deosebita cinste pe care a făcut-o poporului binecredincios din Hirișeni binevoind să împărtășească cu ei această importantă sărbătoare de suflet, precum și pentru felicitările și îndrumările venite din partea Înalt Prea Sfinției Sale.

Mai târziu creștinii au primit în dar calendare bisericești.