Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 18 iulie, 2017

ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat echipa veteranilor fotbalului autohton, a Mitropoliei Moldovei

Marți, 18 iulie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit în audiență la Reședința mitropolitană pe Protoiereul mitrofor Serafim Munteanu, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Nimoreni, r. Ialoveni, însoțit de un grup de fotbaliști și sponsori a echipei veteranilor fotbalului autohton, a Mitropoliei Moldovei.

Părintele Serafim Munteanu, este un preot care de ani buni practică fotbalul, cultivând un mod de viață sănătos, el fiind președintele Clubului veteranilor de fotbal.

Recent această echipă a obținut un loc de frunte la turneul veteranilor de fotabal în cinstea Sf. Binecredincios Voievod Alexandru Nevschi, desfășurat în orașul Sankt Petersburg, Federația Rusă.

Cu acest prilej Întâistătătorul i-a decorat pe sponsorii echipei și pe fotbaliști cu ordine și medalii mitropolitane, după cum urmează:

 – dl Igor Termican  – Directorul general al firmei „Mobila Masiv” și un ctitor de seamă a Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a fost decorat cu înalta distincție bisericească – ordinul „Meritul bisericesc”, de gr. I. De menționat că Dl Termican este primul laic decorat cu cele trei grade ale ordinului „Meritul bisericesc”.

 – Dl Chiril Turculeț, Directorul general al fabricii de vinuri „Ever Vin”  – ordinul „Meritul bisericesc”,  de gr. II.

 – Protoiereul Serafim Munteanu, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Nimoreni, r. Ialoveni – Medalia „Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare”.

Cu Medalia jubiliară – „25 de ani de activitate a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova – Mitropolitul Vladimir”, au fost decorați membrii echipei: Dl Vasile Arlet, Dl Veaceslav Untilă, Dl Victor Comleonoc, Dl Iulian Bursuc.

Vlădica Vladimir le-a urat fotbaliștilor și sponsorilor echipei, să practice ceea ce este frumos, ce este lăsat de Dumnezeu: „Le urez succese și noi realizări, fie ca este vorba de preoți sau mireni, munca pe care o fac să o săvârșească cu dragoste, cu răbdare și cu dăruire spre Slava lui Dumnzeu!”

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media