Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

marți, 28 iunie, 2016

Întrevedere cu Raportorul special ONU, dna Rita Izsak-Ndiaye

IMG_7693

PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, dimpreună cu Secretarul mitropolitan prot. mitr. Vadim Cheibaș, ca urmare a binecuvântării Întâistătătorului BOM, ÎPS Mitropolit Vladimir au avut astăzi la reședința mitropolitană o întrevedere cu Raportorul special ONU, dna Rita Izsak-Ndiaye.

În cuvântul de salut, PS Episcop Ioan a menționat că Direcția mitropolitană în ultima perioadă, a făcut eforturi considerabile pentru păstrarea şi promovarea drepturilor minorităţilor naţionale. „Consider că în Biserică este oportun să se discute şi să se promoveaze egalitatea, nediscriminarea şi toleranţa, pentru formarea unei societăţi trainice și curate, atâta timp, cât toate aceste drepturi nu încalcă preceptele evanghelice și fundamentele creștine”, a conchis Episcopul vicar.

Dna Rita Izsak-Ndiaye a mulţumit pentru disponibilitate şi receptivitate. „Sunt pentru prima dată în Republica Moldova şi este foarte important să cunosc părerea dumneavoastră, dar ţin să remarc că aştept să veniţi şi cu soluţii concrete pe care le vedeţi în rezolvarea  problemelor cu care vă confruntaţi”, a subliniat ea.

Ţinem să menţionăm că Raportorul special are planificată o agendă amplă care cuprinde mai multe vizite în teritoriu şi anume în localităţile unde locuiesc compact reprezentanţii minorităţilor naţionale inclusiv UTA Găgăuzia, municipiul Bălţi, Taraclia, Soroca, Edineţ, Drochia, Orhei precum şi regiunea transnistreană.

Principalele obiective ale vizitei constituie examinarea la faţa locului a situaţiei minorităţilor naţionale, religioase şi lingvistice. De asemenea, mandatorul special intenţionează să evalueze nivelul de implementare a declaraţiei ONU cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice, prin intermediul legislaţiei, politicilor şi acţiunilor practice.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media