Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

14:20, joi, 19 mai, 2016

Întâlnire după 10 ani, la Academia de Teologie Ortodoxă din Chișinău

IMG_5308

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, absolvenţii promoțiilor: 2002 – 2006 ai Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, 2003 – 2006 ai Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă din Chișinău, 2009 – 2011 ai Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă din Chișinău, s-au reîntâlnit după 10 ani, respectiv 5 ani, de la absolvirea cursurilor în incinta Academiei Teologice din Republica Moldova.

Întâlnirea a debutat în capela Academiei unde a fost săvârşită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit Prorectorul Academiei Teologice, Prot. mitr. Vetcislav Cazacu, Decanul Facultății de Teologie, Prot. mitr. Andrei Oistric, precum și mai mulți preoţi şi diaconii absolvenţi ai acestor promoții.

După serviciul divin a urmat cuvenita slujbă de Tedeum şi Parastasul pentru profesorii trecuţi la Domnul.

În partea a doua a întâlnirii, absolvenţii au vizitat  sălile de curs  şi  biblioteca după care au luat parte la cursul festiv organizat în sala de conferinţe a Academiei Teologice.

Reîntâlnirea foştilor seminarişti și studenți teologi, unii veniţi din alte eparhii sau chiar de peste hotare, a avut loc la iniţiativa părintelui protopop de Sângerei, Prot. mitr. Maxim Guzun, care ne-a oferit mai multe detalii: „Revederea de 10 ani a generaţiei noastre  a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir.

În această deosebită zi, spre bucuria tuturor, în mijlocul nostru a fost prezent Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Vladimir, care a ţinut la finalul Sfintei Liturghii un cuvânt de folos, în care a subliniat importanţa slujirii preoţeşti şi importanţa familiei preotului în bunul mers al parohiei.

După cursul festiv au mai rostit cuvântări, părintele Prorector, Prot. mitr. Vetcislav Cazacu și mai mulți membri ai corpului didactic.

La finalul Sfintei Liturghii, am oficiat slujba Parastasului, în care ne-am adus aminte de vrednicul de pomenire Arhimandrit Ermoghen (Adam), dar și de regretatul părinte profesor Andrei Braniște, cărora le datorăm enorm de mult prin faptul că au lucrat cu multă jertfire de sine la edificarea noastră spirituală”.

„Este lăudabilă această iniţiativă,  de reîntâlnire la ceas aniversar”, ne-a spus părintele Prorector Prot. mitr. Vetcislav Cazacu:

„Această zi o putem considera o zi de bilanţ, dar mai ales o zi de recunoştinţă. De aceea ne-am întâlnit mai întâi în jurul lui Hristos Domnul euharistic, în cadrul comuniunii Sfintei Liturghii, ştiind că nu există în lumea asta un cadru mai solemn decât Sfânta Liturghie, când Hristos Domnul, marele Arhiereu, coboară tainic între noi, pentru ca pe noi oamenii să ne îndumnezeiască.

De asemenea înălţăm prinos de recunoştinţă Părintelui nostru duhovnicesc, Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, sub a cărui binecuvântare ne-am adunat astăzi aici.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne menţinem calea către limanul liniştit al mântuirii pe această mare învolburată a vieții pământești!” a menționat părintele Prorector.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media