Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

vineri, 22 noiembrie, 2013

Întâistătătorul s-a întâlnit cu tinerii jurnaliști

Astăzi ÎPS Mitropolit Vladimir a primit în audiență pe lectorul Vlad Madan împreună cu un grup de studenți din cadrul Facultății de Jurnalism și Comunicare Publică a Universității de Studii Europene din Moldova.

În cadrul întrunirii, echipa redacție „Reporter USEM” au cerut binecuvântarea Ierarhului de a aborda tematica religioasă  în paginile ziarului.  Totodată au fost discutate mai multe acțiuni ce urmează a fi organizate în colaborare. Înalt Prea Sfințitul a apreciat rezultatele evenimentelor desfășurate anterior și a îndemnat tinerii studenți să contribuie la mediatizarea vieții bisericești.

Înalt Prea Sfinția Sa a ținut să sublinieze și importanța postului în care intrăm: „Toamna este anotimpul în care ne apropiem de postul Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fiecare creștin trebuie  să pregătească atât sufletul cât și trupul. Creștinii vin în Biserică, se mărturisesc, se împărtășesc, pregătindu-se astfel pentru astfel pentru unul dintre cele mai mari praznice ale anului bisericesc. Hristos a venit pe pământ să mântuiască pe cei păcătoși și din acest considerent acțiunile noastre trebuie să fie îndreptate spre dobândirea vieții veșnice.

Domnul Vlad Madan a ținut să reitereze importanța colaborării dintre mass-media și Biserică, ambele instituții bucurându-se de cea mai mare încredere în rândul populației.

La finalul întrunirii, Întâistătătorul a oferit un interviu studenților Facultății de Jurnalism și Comunicare Publică, ce va fi publicat pe site-ul Mitropoliei și în numărul următor al ziarului „Reporter USEM”.