Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

duminică, 21 septembrie, 2014

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir: „Putem fi uniţi şi puternici numai prin Credinţă şi în numele Credinţei”

IMG_0126

Cu ocazia demarării noului an bisericesc,  am discutat săptămâna aceasta cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir despre perspectivele și sarcinile Bisericii Ortodoxe din Moldova pentru această perioadă. Un subiect aparte al dialogului nostru l-a constituit și anul aniversar 2014, în care s-au  împlinit 40 de ani de slujire bisericească şi 25 de ani de arhipăstorire a Întâistătătorului. În interviul nostru am pus accent  pe contemporaneitate, viitor, dar nu în ultimul rând  și pe cele mai importante aspecte retrospective.

– Înaltpreasfinţia Voastră, numele Dumneavoastră este deja înscris în letopiseţul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ca a celui mai longeviv Chiriarh local de până acum. Cum Vă simţiţi în această ipostază?

– Mă simt onorat ştiindu-mă Arhipăstor al Sfintei noastre Biserici deja un sfert de veac, dar înainte de toate îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că m-a ajutat să mă ţin la cârmă atâţia ani, chiar şi atunci când furtuna ameninţa să sfarme în bucăţi corabia noastră. Spun astea, deoarece utiându-mă în urmă, îmi dau seama că fără de ocrotirea Mântuitorului, nu am fi reuşit să depăşim toate pericolele prin care ne-a fost dat să trecem până acum nouă tuturor, celor care facem parte din Mitropolia Moldovei. Pe lângă aceasta, unitatea noastră, idealurile Ortodoxiei şi valorile naţionale au fost stâlpii noştri de sprijin, cu ajutorul cărora am reuşit să stăm până la acest moment neclintiţi, sunt nişte piloni care nu se supun eroziunilor de niciun fel, deoarece au fost edificaţi prin dragoste frăţească şi conştiinciozitate – sentimente nobile şi universal valabile. Anume aşa vom reuşi să ne păstrăm verticalitatea şi în continuare, pentru că putem fi uniţi şi puternici numai prin Credinţă şi în numele Credinţei, care însumează toate valorile şi năzuinţele de mai sus.

Pe lângă aceasta, acest sfert de veac de arhierie mă inspiră şi mă motivează să mă dedic şi mai mult muncii pentru prosperarea şi consolidarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, deci şi pentru propăşirea duhovnicească a neamului nostru. În tot ceea ce am făcut până acum, dar şi în ceea ce sper să reuşesc să realizez în continuare, sunt mânat de un entuziasm născut din cele mai profunde sentimente de dragoste pentru cele sfinte şi pentru întreaga Biserică –  cler şi popor.

Evident că toate planurile noastre sunt nimic dacă nu pune Bunul Dumnezeu mila şi binecuvântarea Sa, de aceea nădăjduiesc din toată inima că Atotţiitorul nostru Părinte va pleca urechea către rugile noastre şi ne va spori puterile pentru a face cele bune şi de folos şi de azi înainte.

Pe lângă această aniversare, în mai aţi mai celebrat una, cea de patru decenii de slujire la Sfântul Altar. Povestiţi-ne cum v-a marcat viaţa această experienţă.

– Acum patruzeci de ani, odată cu hirotonirea mea în prima treaptă a slujirii bisericeşti, cea de diacon, am trăit o puternică transofrmare, care m-a marcat pentru totdeauna. Din acel moment am devenit slujitor al lui Hristos şi am conştientizat faptul că de acum înainte, toate cele pe care le voi face, trebuie să le fac în numele Domnului şi spre folosul celor mulţi şi însetaţi de izvorul nesecat şi dătător de viaţă al Sfintei Evanghelii. Nu cred că există cuvinte potrivite care să exprime emoţiile şi cutremurul prin care am trecut în clipele în care, Preasfinţitul Teodosie (Proţiuk), Episcop de Smolensk şi Veazma, ţinea mâinile deasupra capului meu şi citea rugăciunea de hirotonire. Eram fericit că am ajuns la acest moment de răscruce în viaţa mea şi ştiam că de acum înainte, mai mult ca niciodată, Hristos îmi va fi aproape, în orice clipă a existenţei mele pământeşti şi nu trebuie să am frică de nimic, nici de cele văzute şi nici de cele nevăzute, pentru că îl voi sluji pe Domnul, iar El îşi iubeşte şi îşi ocroteşte slujitorii.

Eram fericit, dar şi îmi era teamă de Dumnezeu, pentru că doream să-L slujesc aşa cum se cuvine şi mă temeam să nu Îi greşesc din pricina neputinţelor omeneşti şi din acest motiv, începând din acel moment şi până în clipa de faţă, trăiesc această teamă faţă de El, pe care mi-o exprim prin rugăciune, cerându-i fierbinte să nu mă lase, ci să mă ajute să-I fiu ascultător şi folositor în propovăduire şi arhipăstorire.

– Înaltpreasfinţia Voastră, care sunt perspectivele Bisericii Ortodoxe din Moldova, reieşind din istoria ei recentă şi din locul pe care şi-l rezervă Ortodoxia într-o lume care se află în permanentă schimbare?

– Persepctivele noastre, sunt cele pe care le are Biserica Ortodoxă de două mii de ani încoace – de a crea puntea dintre omenire şi Hristos, de a îndruma credincioşii pe această cale spre mântuire.

Pentru a realiza această misiune primordială, avem nevoie de statornicie şi de curaj, pentru că astăzi libertatea este percepută de mulţi ca un instrument de discreditare şi chiar de anihilare a Bisericii. Nu mai este nevoie de microscop ca oricine să poată vedea cât de mult este atacată Ortodoxia într-o lume în care se vrea inversarea valorilor, în care societatea a luat-o pe un drum greşit, îndreptându-se spre un colaps de proporţii inimaginabile, datorită acestei dorinţe păguboase de a răsturna tot ce este „învechit”, în numele unor efemere şi înşelătoare „valori”, prin care se doreşte dezlănţuirea omenirii în cele mai iresponsabile şi mai păguboase forme, atât pentru trup, dar mai ales pentru suflet.

Cât de greu nu ar fi în aparenţă să rezistăm „concurenţei” pe care ni le fac libertinajul injectat în conştiinţa tinerilor şi nihilismul spiritual propagat printre cei trecuţi de tinereţe, avem datoria fermă, însoţită de hotărârea şi credinţa noastră, de a ţine cu orice preţ aprinsă căndeluţa credinţei în sufletele noastre şi de a răspândi această lumină în toate colţurile pământului, aşa cum o cere Evanghelia, printre toţi semenii noştri, indiferent cât de năprasnic nu ar sufla viforele care vor să stingă această lumină.

Biserica este un organism viu, care este categoric împotriva stagnării, se adaptează cerinţelor timpului şi chiar participă la progres, însă în niciun caz, sub nicio presiune şi în pofida oricăror ademeniri, nu va schimba învăţătura de credinţă şi porunca Evangheliei, rămânând mărturisitoare şi luptătoare duhovniceşte în numele vieţii veşnice, făgăduite de Mântuitorul Hristos.

În această viaţă pământească practic balansăm pe o frânghie întinsă deasupra unei prăpăstii fără fund, iar acum am ajuns într-un moment critic al deplasării noastre către mal, când s-ar părea că vânturile care bat, sunt gata să ne dea jos şi să ne arunce în hău. Însă aceasta este doar o iluzie prin care se încearcă zădărnicirea continuării periplului nostru, care însă nu are nicio putere asupra celor care cu gândul la mântuire merg înainte pe această frânghie, ducându-şi şi crucea în spate, pentru că pe aceştia Dumnezeu îi ajută, fiindu-le scut şi îndrumător până la capăt.

– În acest context, care este mesajul Înaltpreasfinţiei Voastre pentru concetăţenii noştri pentru a evita o criză spirituală şi pentru a se putea numi cu adevărat fii ai Bisericii Ortodoxe din Moldova?

– Consider că acum, mai mult ca oricând, întreaga noastră Biserică – Mitropolit, slujitori şi mireni, trebuie să se roage cu trezvie şi osârdie pentru ca Domnul Dumnezeu să nu-şi întoarcă faţa de la poporul Său, ci să-L ajute şi să-L întărească şi mai departe, aşa cum a făcut sute şi mii de ani de-a rândul, scoţându-L biruitor din toate confruntările cu goliaţii istoriei, fie ei duşmani văzuţi, nevăzuţi, fie cataclisme sau orice alt fel de năpaste. Dar să ştim cu toţii că credinţa fără fapte este moartă şi să ne concetrăm toate forţele noastre pentru a ne păstra identitatea, integritatea şi aspiraţia către mântuire. Să fim buni cu aproapele, iertători cu duşmanii, mărinimoşi cu năpăstuiţii şi hotărâţi în trăirea Ortodoxiei. Să ne îndrumăm tinerii noştri pe calea pe care am fost îndrumaţi şi noi la rându-ne de părinţii şi bunicii noştri, să-i încurajăm şi să-i ajutăm să înţeleagă esenţa lucrurilor, să poată deosebi cele drepte de cele strâmbe, să ne cinstim bătrânii pentru înţelepciunea şi bunătatea lor şi să învăţăm de la ei curajul şi jertfelnicia, exprimate prin mărturisirea credinţei în cele mai dificile momente ale vieţii lor şi să cerem de la Tatăl cel Ceresc vitejie duhovnicească, iar de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ocrotire şi mijlocire în faţa tronului Preabunului şi Dreptului său Fiu.

Aşa, şi numai aşa, le vom depăşi pe toate cele protivnice şi le vom căpăta pe cele folositoare trupurilor şi sufletelor noastre. Aceasta este chezăşia dăinuirii noastre ca neam şi ca popor credincios, căci cu noi este Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!

A consemant Nicolae Cârlig