Magazine bisericeşti

Magazinul de obiecte şi literatură bisericească

Str. Bucureşti, 119, Mitropolia Moldovei,
mun. Chişinău Tel: 23-20-73

Magazinul "Clopotniţa Moldovei"

Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, mun. Chişinău Tel: 22-61-94

18:56, joi, 25 mai, 2017

Înălțarea Domnului, hramul Mănăstirii Noul Neamț (Chițcani)

Joi, 25 mai, de sărbătoarea împărătească a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Noul Neamț din s. Chițcani, r. Slobozia, în  prezenţa unui număr mare de credincioşi.

De-a lungul timpului, sfântul așezământ Noul Neamț, cu hramul închinat Înălțării Domnului a trecut prin nenumărate greutăți și încercări, iar anii ce au trecut alcătuiesc o istorie nu de puţine ori zbuciumată, dar care impresionează mai ales prin faptul, că mănăstirea a rezistat în timp, rămânând fidelă chemării ei – de a împărtăși nevoitorilor ei plinătatea sălășluirii Duhului Sfânt și de a fi lumină şi pace pentru poporul binecredincios.

De hramul Mănăstirii, alături de Înaltpreasfinția Sa Mitropolitul Vladimir a coliturghisit ÎPS Iustinian, Arhiepiscop de Elista și Kalmâkia, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, Arhim. Paisie (Cecan), starețul Mănăstirii Noul-Neamț, precum și un sobor numeros de preoți și diaconi.

La Vohodul mic, Prot. Vasile Bălățel, preot-misionar în orașul Milano, Italia, pentru activitatea pastoral-misionară prodigioasă a fost decorat de către Arhipăstor cu dreptul de a purta cruce cu pietre scumpe.

După încheierea serviciului divin a urmat înconjurul bisericii cu citirea Evangheliilor, iar mai apoi la mormântul regretatului Episcop Dorimedont s-a săvârşit un Parastas, după care ÎPS Mitropolit Vladimir a adus sincere mulțumiri atât obștii, care contribuie la menținerea acestui centru de spiritualitate și cultură ortodoxă, precum și tuturor celor care au lăsat o parte din ei în acest sfânt așezământ.

La final, pelerinii veniţi au primit binecuvântări din partea Mitropolitului Vladimir și îndemnuri duhovnicești spre o viață creștină autentică încununată cu multe  roade duhovniceşti.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media